Incendiu pe autostrada A1, în Hunedoara: camion încărcat cu fructe, mistuit de flăcări

Un camion a luat foc pe A1
Un incident grav a avut loc luni pe Autostrada A1, în județul Hunedoara, unde un camion care transporta fructe a fost cuprins de flăcări în mers, provocând blocarea traficului rutier pe sensul Deva - Timișoara.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Hunedoara, incendiul s-a manifestat violent, cuprinzând rapid întregul autovehicul până la sosirea echipajelor de intervenție.
Camion cu fructe, în flăcări
La fața locului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și un echipaj SMURD, pentru acordarea primului ajutor.
Șoferul camionului a reușit să se autoevacueze înainte ca flăcările să se extindă, evitând astfel o tragedie. Cu toate acestea, bărbatul a suferit un atac de panică în urma incidentului și a fost preluat de paramedici pentru îngrijiri medicale la fața locului.
Intervenția pompierilor a fost îngreunată de amploarea incendiului, care se manifesta generalizat la nivelul întregului vehicul. Din cauza situației, traficul rutier a fost restricționat pe ambele benzi de circulație, generând blocaje în zonă.
Autoritățile urmează să stabilească exact cauzele izbucnirii incendiului, însă astfel de incidente pot fi provocate de defecțiuni tehnice sau de supraîncălzirea unor componente ale camionului.
Citește și:
- 13:24 - Ediție explozivă „100%” în această seară de la ora 18:00. Laurențiu Botin și invitații săi fac dezvăluiri care zguduie culisele puterii
- 13:03 - Verificări la centre de plasament și clinici medicale din Ilfov privind serviciile raportate la Casa de Asigurări de Sănătate
- 12:26 - Anca Alexandrescu, dezvăluiri chiar înainte de votul PSD: „Votul va fi în unanimitate!”
- 11:18 - ANM anunță o răcire accentuată a vremii: ploi abundente, vânt puternic și ninsori în următoarele zile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














