IGSU A ÎNCHIEIAT OPERAȚIUNILE AERIENE LA INCENDIUL DE LA CETĂȚENI, JUDEȚUL ARGEȘ

IGSU A ÎNCHIEIAT OPERAȚIUNILE AERIENE LA INCENDIUL DE LA CETĂȚENI, JUDEȚUL ARGEȘ
IGSU a anunțat duminică seara încheierea operațiunilor aeriene de stingere a incendiului de vegetație izbucnit în localitatea Cetățeni, județul Argeș
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat duminică seara încheierea operațiunilor aeriene de stingere a incendiului de vegetație izbucnit în localitatea Cetățeni, județul Argeș. Cele două elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de Aviație au efectuat 50 de aruncări în ultima zi, totalizând 96 de aruncări (aproximativ 240 de tone de apă) în cele trei zile de intervenție.
Incendiul, care a izbucnit vineri într-o zonă greu accesibilă, a afectat circa 30 de hectare de vegetație și pădure de foioase. Autoritățile anunță că luni dimineață va fi efectuată o nouă recunoaștere a zonei. În funcție de evoluție, intervențiile vor continua atât cu mijloace terestre, cât și aeriene.
Peste 150 de pompieri, voluntari, reprezentanți ai Direcției Silvice și localnici au participat la operațiunile de stingere, îngreunate de terenul dificil și de vântul care a favorizat extinderea flăcărilor.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











