Social· 1 min citire

TÂNĂR DE 19 ANI ÎNJUNGHIAT MORTAL ÎN MARAMUREȘ

TÂNĂR DE 19 ANI ÎNJUNGHIAT MORTAL ÎN MARAMUREȘ

TÂNĂR DE 19 ANI ÎNJUNGHIAT MORTAL ÎN MARAMUREȘ

Realitatea de Arges
Scris de Realitatea de Arges Publicat: 3 nov. 2024, 07:07

Un tragic incident a avut loc în Maramureș, soldat cu moartea unui tânăr de 19 ani înjunghiat în fața unui magazin.

Un tragic incident a avut loc în Maramureș, soldat cu moartea unui tânăr de 19 ani înjunghiat în fața unui magazin.

Un tânăr de 19 ani a fost înjunghiat mortal, sâmbătă, în fața unui magazin dintr-o localitate din Maramureș. Polițiștii l-au prins pe cel bănuit de comiterea faptei, un tânăr de 17 ani, care este acuzat de comiterea infracțiunii de omor.

„În această după-amiază (sâmbătă după-amiază – n.r.), la ora 17.47, Poliția Vișeu de Sus a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că o persoană ar fi fost înjunghiată în comuna Petrova, în fața unui magazin. La fața locului au intervenit de urgență polițiști și personal medical. A fost declarat decesul unui tânăr de 19 ani, cadavrul acestuia urmând a fi transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei”, anunță IPJ Maramureș.

Polițiștii l-au prins pe cel bănuit de comiterea faptei, un tânăr de 17 ani. „În prezent acesta se află în custodia poliției. În cauză a fost constituită echipă complexă de cercetare, care sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de omor”, potrivit polițiștilor maramureșeni.

Sursa: Realitatea de Arges

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News

Mai multe știri din Social