Social· 2 min citire

MUSCELUL CÂMPULUNG ÎN SPERANȚA SPARGERII SERIEI DE ÎNFRÂNGERI

1 nov. 2024, 19:43
Actualizat: 1 nov. 2024, 19:43
MUSCELUL CÂMPULUNG ÎN SPERANȚA SPARGERII SERIEI DE ÎNFRÂNGERI

MUSCELUL CÂMPULUNG ÎN SPERANȚA SPARGERII SERIEI DE ÎNFRÂNGERI

Articol scris de Realitatea de Arges

Echipa Muscelul Câmpulung își propune să întrerupă seria de rezultate negative în Liga a 2-a.

Echipa Muscelul Câmpulung își propune să întrerupă seria de rezultate negative în Liga a 2-a.

Jucătorii divizionarei secunde Muscelul Câmpulung speră să spargă gheața și să întrerupă seria înfrângerilor consecutive. Sâmbătă, 2 noiembrie, elevii lui Marius Bratu vor întâlni, pe propriul teren, de la ora 11, echipa CS Afumați, într-un meci ce contează pentru etapa a 12-a din Liga2.

Antrenorul Marius Bratu are încredere în elevii săi, deși formația pe care o pregătește are cinci eșecuri la rând în liga secundă, runda trecută fiind învinsă de Unirea Ungheni, în deplasare, cu 2-1. Nici adversara de mâine a muscelenilor nu stă prea bine la capitolul rezultate pozitive, venind după două eșecuri la rând în campionat, 0-1 cu FC Voluntari și 0-3 cu ACSM Ceahlăul.

”Ne așteaptă un joc greu, la fel ca toate celelalte de până acum. Îmi doresc o evoluție bună și un rezultat pozitiv care să ne dea satisfacție. Este foarte important să nu mai facem greșeli individuale. Suferim prin prisma rezultatelor pe care le avem, dar ne-a lipsit și norocul în aceste partide. Trebuie să începem să adunăm puncte. Am avut discuții cu jucătorii pentru a le reda încrederea în forțele lor. Le-am explicat că doar ei pot schimba situația”, a spus Marius Bratu, conform paginii de Facebook a muscelenilor.

Muscelul Câmpulung se află pe penultimul loc, 20, cu 6 puncte, iar CS Afumați este pe locul 8, cu 16 puncte.

Sursa: Realitatea de Arges

Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News

Mai multe știri din Social