INCIDENT ȘOCANT LA CURTEA DE ARGEȘ: BĂRBATUL CARE A TULBURAT LINIȘTEA PUBLICĂ, REȚINUT PENTRU 24 DE ORE

INCIDENT ȘOCANT LA CURTEA DE ARGEȘ: BĂRBATUL CARE A TULBURAT LINIȘTEA PUBLICĂ, REȚINUT PENTRU 24 DE ORE
Un bărbat din Mălureni a provocat haos la o instituție din Curtea de Argeș, amenințând cu violența, fiind reținut pentru 24 de ore.
Un bărbat din Mălureni a provocat haos la o instituție din Curtea de Argeș, amenințând cu violența, fiind reținut pentru 24 de ore.
În ziua de 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați telefonic despre faptul că la sediul unei instituții din municipiul Curtea de Argeș, un bărbat tulbură ordinea și liniștea publică, amenințând cu acte de violență. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, și au identificat persoana în cauză, care a fost imobilizată și condusă la sediul Poliției, pentru verificări.
Din cercetări s-a stabilit că atacatorul, un bărbat de 28 de ani, din Mălureni, a pătruns în holul instituției, unde a adresat amenințări cu acte de violență, având în mână un briceag, și ulterior o cheie metalică, pe fondul unor discuții contradictorii cu personalul de pază, referitoare la respectarea normelor de acces în sediul instituției.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și amenințare, în care cercetările sunt efectuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Muncipiului Curtea de Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 19 septembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propuneri de luare a unei măsuri preventive.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 21:38 - Viktor Orban propune un „acord de securitate european” care să includă și Rusia
- 20:50 - Macron critică Comisia Europeană pentru aplicarea provizorie a acordului Mercosur: „O surpriză neplăcută și lipsită de respect”
- 20:20 - Furios că fosta iubită i-a refuzat cererea de prietenie pe Facebook, un bărbat din Dâmbovița a atacat-o acasă
- 19:40 - Influencerița din CHina care vindea lumânări „magice”, arestată pentru fraudă
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











