PREAFERICITUL PĂRINTE DANIEL, 17 ANI DE LA ÎNTRONIZARE

PREAFERICITUL PĂRINTE DANIEL, 17 ANI DE LA ÎNTRONIZARE
Preafericitul Părinte Daniel împlinește 17 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Preafericitul Părinte Daniel împlinește 17 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Preafericitul Părinte Daniel împlinește luni, 30 septembrie, 17 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul României este originar din satul Dobrești, județul Timiș. A fost al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea, născut în data de 22 iulie 1951. Copilul Dan-Ilie a urmat școala primară în satul natal, apoi gimnaziul în localitatea Lăpuşnic. A început apoi cursuri liceale în oraşul Buziaş, pe care le-a continuat în municipiul Lugoj, la Liceul Coriolan Brediceanu. Ulterior, a absolvit la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu. A absolvit studii doctorale de teologie la București, sub coordonarea Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, dar și la Strasbourg, sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi.
În 1987, tânărul Dan-Ilie Ciobotea intra în monahism cu numele Daniel, avându-l ca naș de călugărie pe Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria. După trei ani a fost hirotonit arhiereu și a slujit timp de câteva luni ca Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, devenind apoi, din 7 iunie 1990, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. La Iași, a avut numeroase inițiative de succes atât pe plan pastoral și administrativ, cât și academic. Printre acestea se numără demersurile pentru consolidarea şi restaurarea Catedralei mitropolitane din Iaşi, fondarea Centrului de Diagnostic şi Tratament Providenţa care a devenit primul spital al Bisericii cu o structură avizată de Ministerul Sănătății de 102 paturi. Din 30 septembrie 2007 este Patriarhul României.
Cea mai cunoscută dintre realizările actualului conducător al Bisericii noastre este împlinirea unui vechi vis al românilor: Catedrala Națională, care a fost sfințită la o sută de ani de la Marea Unire. Părintele Patriarh Daniel a acordat o atenție deosebită predecesorilor, martirilor și sfinților români. În timpul patriarhatului său au fost canonizaţi peste 40 de sfinţi români. Catedrala Mântuirii Neamului este închinată tuturor eroilor neamului, avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:35 - Scandal mortal după un grătar în Brăila. Un bărbat a murit după ce a fost atacat cu cuțitul de un vecin
- 14:53 - Dronă rusească, atac asupra unui cargou chinezesc în Marea Neagră. Kievul acuză: „Nici aliații Moscovei nu sunt în siguranță”
- 17:14 - Fată de 15 ani, moartă după ce a căzut de pe bloc, în timp ce încerca să-și facă selfie
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














