Locatarii unui bloc din Piteşti au fost evacuaţi noaptea trecută

Locatarii unui bloc din Piteşti au fost evacuaţi noaptea trecută
Totodată, au mai fost afectate alte trei locuințe
Locatarii unui bloc din Piteşti au fost evacuaţi, noaptea trecută, după ce o explozie neurmată de incendiu s-a produs la parter. O femeie a ajuns la spital.
Potrivit ISU Argeş, în jurul orei 03.50, explozia s-a produs într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Pitești.
„În urma incidentului, proprietara locuinței, o persoană se sex feminin în vârstă de 69 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluată și transportată la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Paramedicii SMURD au monitorizat o persoană de sex feminin care prezenta atac de panică și nu a avut nevoie de transport ulterior la spital. Pompierii sunt la fața locului pentru a asigura măsurile specifice de prevenire și stingere ale incendiilor, precum și primul ajutor la nevoie”, transmite ISU Argeş.
Pagube însemnate au fost constatate, până la ora transmiterii acestei ştiri, la patru apartamente situate la parterul blocului, pe casa scării până la etajul 1 și la un autoturism parcat în apropiere.
Totodată, au mai fost afectate ușor alte trei locuințe de la etajele superioare ale aceleiași scări a blocului.
„Pagubele înregistrate au fost în principal la elementele de tâmplărie (ferestre și uși) ale locuințelor. Autoturismul prezintă zgârieturi și o anvelopă spartă”, mai arată cei de la ISU.
Locatarii blocului au fost evacuaţi.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














