Actualitate· 1 min citire

Aproximativ 1.750 de intervenții ale salvatorilor la nivel național, într-o zi. Bilanțul IGSU

FOTO: IGSU

FOTO: IGSU

Publicat23 iul. 2026, 09:19
SursăRealitatea.Net

Aproximativ 1.750 de situații de urgență au fost gestionate de salvatori, la nivel național, pe parcursul zilei de miercuri, a anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Peste 1.300 de intervenții SMURD

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 65 de incendii produse în diferite zone ale ţării şi pentru soluţionarea a 347 de situaţii destinate protejării comunităţilor, inclusiv 6 misiuni de descarcerare.

Totodată, echipajele SMURD au asigurat răspunsul la peste 1.300 de cazuri pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora 1.339 de persoane au fost asistate medical.

Datorită intervenţiei rapide a pompierilor, 19 persoane au fost salvate din incendii sau alte situaţii critice, precizează IGSU.

26 de mesaje RO-ALERT transmise în ultimele 24 de ore

În ceea ce priveşte avertizarea populaţiei, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 26 de mesaje RO-ALERT , majoritatea dintre acestea au semnalat prezenţa animalelor periculoase şi posibilitatea producerii fenomenelor hidrometeorologice periculoase.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate