ANPC NU EMITE AUTORIZAȚII DE FUNCȚIONARE SAU AUTORIZAȚII DE CONSTRUIRE

ANPC NU EMITE AUTORIZAȚII DE FUNCȚIONARE SAU AUTORIZAȚII DE CONSTRUIRE
ANPC îndeamnă toți operatorii economici să își verifice documentația înainte de începerea activități
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) nu emite autorizații de funcționare sau autorizații de construire, a precizat Cristian Popescu Piedone, președintele ANPC, într-o postare pe Facebook, în contextul începerii Comandamentului Litoral și Delta Dunării 2025 al instituției.
ANPC informează, astfel, publicul și operatorii economici din zonele vizate cu privire la competențele instituției, în vederea evitării oricăror confuzii legate de rolul Autorității în ceea ce privește funcționarea unităților economice.
'Atribuțiile noastre vizează verificarea respectării drepturilor consumatorilor și a conformității serviciilor și produselor oferite de operatorii economici, în baza competențelor stabilite prin legislația specifică în vigoare. Prin urmare, în cadrul controalelor desfășurate de echipele noastre pe litoral și în Delta Dunării, inspectorii ANPC vor verifica doar legalitatea funcționării din perspectiva protecției consumatorilor - igienă, informare corectă, siguranță alimentară, respectarea condițiilor contractuale, afișarea prețurilor, etc.', a explicat Cristian Popescu Piedone.
Conform șefului ANPC, operatorii economici care intenționează să își desfășoare activitatea pe perioada sezonului estival au obligația să dețină autorizațiile necesare de funcționare și/sau construire, eliberate de autoritățile competente - în principal primăriile locale, Inspectoratul de Stat în Construcții, Direcțiile de Sănătate Publică, Direcțiile Sanitar-Veterinare, etc.
'ANPC îndeamnă toți operatorii economici să își verifice documentația înainte de începerea activității și să se asigure că funcționează în deplină legalitate. De asemenea, încurajăm consumatorii să semnaleze orice nereguli prin intermediul platformei online www.anpc.ro sau la numărul de telefon dedicat reclamațiilor. Protecția consumatorilor este o responsabilitate comună', se mai arată în postare.
AGERPRES
Citește și:
- 21:26 - Avertisment dur de la Ankara pentru Teheran. Erdogan: „Nu puneți în pericol 1.000 de ani de fraternitate”
- 20:45 - Declarația lui Kim Jong Un de Ziua Femeii: „Poate sunt slabe fizic, dar au o voință de neclintit”
- 19:56 - Schimbare uriașă în fotbalul românesc! Burleanu promite că multe controverse de arbitraj vor dispărea
- 18:40 - Donald Trump, despre explozia prețului petrolului: „Am un plan pentru orice. Nu e motiv de panică”
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











