Dave Evans, solist al trupei AC/DC, și-a făcut dantura la o clinică din Pitești. Artistul este unul dintre străinii care recunoaște că a fost atras de prețul cu mult mai mic față de cele practicate în străinătate!
Aflat în turneu în România, Dave Evans, primul solist al trupei de rock AC/DC, a îmbinat utilul cu plăcutul. Printre concertele susținute, acesta a făcut naveta la o clinică din Pitești pentru a-i fi efectuată o lucrare dentară. La final, solistul s-a arătat extrem de mulțumit de "zâmbetul" său.
Dave Evans a reușit ca în timp record, de numai 10 zile, să își recapete dantura pe care o avea în tinerețe. Cu ajutorul unui sistem nou de clonă dentară, acesta a putut vedea încă de la începutul lucrării cum vor arăta dinții săi la final.
Solistul Dave Evans, recunoaște că a ales clinica din Pitești pentru prețul cu mult sub cel din Australia, țara sa de origine sau cel din Londra, unde locuiește în prezent. A ținut să menționeze că și medicii români sunt foarte competenți, dovadă stând rezultatul final. Acum, că și-a rezolvat această problemă, artistul poate afișa un zâmbet larg.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News