Actualitate· 1 min citire

Torță pe patru roți la ieșirea din Pitești! Mașina a luat foc în mers

Masina s-a transformat intr-o torta

Masina s-a transformat intr-o torta

Scris de Ioana Apostol Publicat: 17 sept. 2018, 13:20

O mașină a luat foc în timpul mersului, la ieșirea din Pitești, luni. Transformat într-o torță, autovehiculul a fost distrus complet. Cei patru pasageri aflați în autoturism s-au salvat!

Torță pe patru roți, asta au văzut șoferii aflați în trafic, în zona Podul Viilor, la ieșirea din Pitești, în urmă cu puțin timp. Un Peugeot 307, cu numere de Bulgaria, a luat foc în timpul mersului. Cei patru pasageri, de cetățenie bulgară, au reușit să coboare înainte ca focul să ajungă în interiorul autovehiculului. Au sunat la 112 și un echipaj de pompieri a mers în zonă.

În ciuda intervenției reprezentanților ISU Argeș, mașina a ars ca o torță, flăcările ridicându-se la peste un metru deasupra pavilionului. Proprietarul s-a uitat neputincios cum mașina lui este distrusă de foc. Necazul este cu atât mai mare, cu cât, bărbatul tocmai luase autoturismul de la service, unde l-a avut la reparat. Pompierii au constatat că incendiul a fost provocat de un scurt circuit la instalația electrică. Mașina a fost distrusă complet.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate