UCRAINA: PARLAMENTUL A APROBAT RESTABILIREA INDEPENDENŢEI INSTITUŢIILOR ANTICORUPŢIE

UCRAINA: PARLAMENTUL A APROBAT RESTABILIREA INDEPENDENŢEI INSTITUŢIILOR ANTICORUPŢIE
331 de deputați au votat pentru noul text propus de președintele Zelenski
Parlamentul Ucrainei a votat joi restabilirea independenței a două instituții pentru lupta anticorupție, pentru dezamorsarea celei mai mari crize politice din țară de la începutul invaziei ruse.
331 de deputați au votat pentru noul text propus de președintele Volodimir Zelenski, nefiind înregistrat niciun vot împotriva.
Decizia a fost luată după mai multe zile de proteste în întreaga ţară şi critici ale unor înalţi oficiali europeni.
Parlamentul de la Kiev adoptase în mod expeditiv marţea trecută o lege care plasa Biroul Naţional Anticorupţie (NABU) şi Procuratura Specializată Anticorupţie (SAP) sub autoritatea directă a procurorului general, care este numit de Zelenski.
Respectiva lege, promulgată atunci de preşedinte imediat după votul rapid din parlament, a provocat reacţii negative din partea Uniunii Europene, un susţinător esenţial al Ucrainei în războiul cu Rusia, şi primele manifestaţii de amploare de când a început acest război în anul 2022, potrivit Agerpres.
Citește și:
- 19:08 - Vladimir Putin intră în joc: vrea să medieze pacea SUA–Iran după eșecul negocierilor istorice
- 17:29 - Donald Trump anunță blocada Strâmtorii Ormuz: „Începând de acum!”
- 16:12 - Viteză de Paște cu final amar: Gigi Becali, prins cu peste 100 km/h și lăsat fără permis
- 15:44 - Armistițiul de Paște, făcut praf: Ucraina și Rusia se acuză de mii de încălcări
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News










