Statele Unite resping amendamentele adoptate în 2024 de țările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) privind combaterea pandemiilor, a anunțat administrația Trump, susținând că acestea încalcă suveranitatea americană.
Statele membre OMS au adoptat, în 2024, amendamente la Regulamentul Sanitar Internațional (RSI), un cadru obligatoriu din punct de vedere juridic pentru răspunsul la urgențele de sănătate publică care și-a demonstrat limitele în timpul pandemiei de COVID-19.
Donald Trump a decis, la revenirea sa în funcție în ianuarie, să retragă Statele Unite din această agenție ONU. Cu toate acestea, potrivit Departamentului de Stat, aceste amendamente sunt încă obligatorii pentru țară.
Ministrul american al sănătății, Robert Kennedy Jr. și secretarul de stat Marco Rubio au declarat într-un comunicat că „aceste amendamente riscă să interfereze în mod nejustificat cu dreptul nostru suveran de a ne dezvolta politica de sănătate”.
„Vom pune americanii pe primul loc în toate acțiunile noastre și nu vom tolera nicio politică internațională care încalcă libertatea de exprimare, viața privată sau libertățile individuale ale americanilor”, se adaugă în comunicat.
Amendamentele introduc noțiunea de „urgență pandemică” și „o mai mare solidaritate și echitate”, potrivit OMS.
„Regretăm decizia Statelor Unite de a respinge amendamentele”, a declarat șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un comunicat publicat pe X. El a subliniat că amendamentele „sunt clare în ceea ce privește suveranitatea statelor membre”, adăugând că OMS nu poate decide asupra carantinei sau altor măsuri similare.