Membrii acestei grupări au acordat ilegal împrumuturi către zeci de persoane
Razie de amploare la o grupare de infractori, condusă de capul familiei, care, alături de cei șase fii ai săi, sunt acuzați de camătă, șantaj, trafic de persoane și minori, proxenetism.
În cursul anului 2019, pe raza județelor Dâmbovița și Argeș s-a constituit o grupare pe baza unor relații de familie (tatăl în calitate de lider și cei șase fii,) la care au aderat ulterior și alte persoane, care a acționat în mod coordonat până în cursul lunii septembrie 2023 în scopul săvârșirii infracțiunilor de camătă, șantaj și trafic de persoane.
Membrii acestei grupări au acordat ilegal împrumuturi către zeci de persoane, de la care au perceput lunar dobânzi semnificative, cuprinse între 10% și 50 %, iar pentru recuperarea datoriilor și încasarea dobânzilor impuse au recurs la amenințări, intimidări și chiar la acte de violență fizică.
În scopul creării unei aparente surse legale de venituri, interlopii administrau o sală de jocuri de noroc și un magazin mixt, recrutând victimele din rândul celor care au viciul practicării jocurilor de noroc. Acestora le-au dat diferite sume de bani cu dobânzi excesiv de mari, pe care nu au mai avut posibilitatea să le achite la termenele convenite, situație în care li s-a impus prestarea unor activități ilicite pentru răscumpărarea datoriilor.
De asemenea, persoanelor care își procurau de la magazinul mixt produse alimentare "pe caiet" li se cereau sume mult mai mari decât costurile reale, astfel încât acumulau datorii pentru achitarea cărora erau constrânși să se împrumute cu diferite sume de bani cu titlu de camătă.
Totodată, membrii grupării au recrutat din rândul comunității persoane aflate într-o stare de vulnerabilitate (situație materială precară, incapacitatea de plată a datoriilor acumulate, lipsa educației, precum și existența unor vicii și afecțiuni psihice), pe care le-au transportat în Austria și Germania, le-au adăpostit în apartamente închiriate și, folosind diferite metode de constrângere (îndatorare excesivă și sistematică, agresiuni fizice, intimidări, amenințări și supunerea la abuzuri sexuale), le-au exploatat prin ținerea în stare de aservire, obligându-le la practicarea prostituției, cerșetoriei, vânzarea de ziare (ca modalitate de a disimula apelarea la mila persoanelor aflate în trecere), colectarea fierului vechi, dar și la comiterea unor infracțiuni de furt și înșelăciune în dauna unor persoane juridice germane (în special operatori de telefonie mobilă sau dealeri auto).
Până în prezent, au fost identificate 27 de persoane traficate în scopul obligării la practicarea cerșetoriei, 4 dintre acestea minore în intervalul de timp în care au fost exploatate, precum și o minoră în vârstă de 12 ani la data recrutării, care a fost obligată la practicarea prostituției de către unul dintre membri grupului. Acesta a profitat de fată și a transportat-o în locuri prestabilite, unde prin constrângere fizică și psihică a exploatat-o sexual, obligând-o la practicarea prostituției în folosul său.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News