CUM SUNT AFECTAȚI COPIII AI CĂROR PĂRINȚI MUNCESC ÎN STRĂINĂTATE

CUM SUNT AFECTAȚI COPIII AI CĂROR PĂRINȚI MUNCESC ÎN STRĂINĂTATE
Coordonator de proiect la „Salvați Copiii!”: „Părinții trebuie să comunice constant și onest”
Organizația Salvați Copiii România a lansat campania „Sună-i zilnic! Conexiune dincolo de granițe”, dedicată copiilor cu părinți care lucrează în străinătate. Anca Stamin, coordonator de proiect, a explicat, luni, 21 iulie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități, cum sunt afectați minorii rămași în țară în grija bunicilor sau a altor persoane.
Rezultatele unei anchete desfășurate de Salvați Copiii România arată că peste o jumătate dintre copiii rămași în țară după plecarea părinților la muncă în străinătate sunt nevoiți să preia responsabilități de adulți, iar pentru mai mult de jumătate dintre ei, separarea familială durează de peste patru ani.
În plus, acestea arată că doar unul dintre trei copii își va revedea părinții plecați în această vară, ceea ce accentuează ruptura emoțională deja existentă.
„Este o temă extrem de sensibilă care, până la un moment dat, a fost cumva mai mult în atenția autorităților și a publicului, însă pare că în ultima vreme ne-am obișnuit cu această temă, ne-am obișnuit cu această situație, în care sute de mii de copii sunt rămași în România, în absența părinților plecați la muncă peste hotare.
Iar această campanie, mai mult, pe lângă faptul că se adresează în primul rând părinților, își dorește și să tragă un semnal de alarmă întregului public cu privire la nevoile și situația copiilor care au părinții departe de ei. Ați întrebat ce m-a impresionat mai tare la acest studiu.
Este greu de spus, fiindcă rezultatele lui sunt, cumva, merg mână-n mână cu experiența noastră de lucru, a organizației „Salvați Copiii!", care de peste 15 ani lucrează pentru acești copii și pentru persoanele în grija cărora rămân ei și părinții lor.
Iar cifrele ne confirmă, practic, ceea ce vedem de foarte mult timp și anume, că mulți părinți sunt plecați de perioade îndelungate de timp, chiar dacă sunt și părinți care pleacă pe perioade scurte, ca sezonieri, pentru mai mult de jumătate dintre copii, cum ați menționat și dumneavoastră mai devreme, părinții sunt plecați de peste patru ani. Iarăși, impresionantă este și proporția copiilor care își asumă, zi de zi sau uneori, sarcini de adult, preiau responsabilitățile de adult în gospodărie.
Vorbim în special de situațiile în care copiii sunt rămași cu bunicii, cu bunicii în vârstă și în care fetele, în mod special, sunt nevoite să facă treburi în gospodărie, să facă de mâncare, să facă curățenie și să aibă grijă și de frați mai mici. Și, mai mult decât atât, din păcate, vorbim de situații în care copiii sunt nevoiți cumva să aibă și grija bunicii sau bunicilor foarte în vârstă”, a spus Anca Stamin, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.
Totodată, Anca Stamin a explicat că unii băieți din România sunt în situația în care trebuie să preia de la o vârstă fragedă responsabiitățile taților plecați la muncă în străinătate.
„Odată ajunși în străinătate, părinții trebuie să comunice constant cu copiii lor”
Anca Stamin a mai atras atenția și asupra importanței comunicării dintre părinți și copii înainte de separare, în contextul în care cei mai mulți adulți încearcă să își protejeze copiii nevorbind cu ei despre acest subiect.
„Sunt copii ai căror părinții au plecat de opt, nouă, zece ani, dar situația poate avea efecte mai mult sau mai puțin grave asupra copiilor, chiar dacă separarea este de mult timp, în funcție de modul în care părinții gestionează această situație. Și aici sunt de menționat niște lucruri foarte importante.
În primul rând, modul în care părinții discută cu copiii și îi pregătesc înainte de a pleca, iar, din păcate, experiența noastră ne-a arătat că majoritatea nu discută și de multe ori copiii află cu o zi înainte sau mai rău decât atât, află de la bunici că părinții au plecat în ziua respectivă, asta dintr-o dorință de a-i proteja pe copii, dar care de fapt nu conferă o protecție copiilor sub nicio formă.
Mai departe, și aici voi ajunge la punctul central al campaniei, odată ajunși în străinătate, părinții trebuie să comunice constant cu copiii lor, constant și onest, o comunicare cu sprijinul unor platforme video, care în ziua de azi ar trebui să fie la îndemâna tuturor, prin care să fie, să se discute despre ceea ce a făcut copilul, ceea ce a făcut părintele în ziua respectivă”, a mai spus invitata la „Apel matinal”.
În plus, Anca Stamin a explicat că este important ca părinții să nu le facă promisiuni pe care nu le pot onora, în special cu privire la întoarcerea acasă în vacanță sau de sărbători. În caz contrar, copiii își pierd încrederea în cei din jur.
„Lăsarea copilul în grija unei persoane de încredere și care să fie capabile și emoțional, dar și fizic să aibă grijă de el, este un alt mod în care impactul negativ al plecării părinților poate fi diminuat și implicarea constantă, fie de la distanță, fie în perioadele când părinții sunt în țară în viața celui mic.
Sunt câțiva factori care pot contribui, repet, la a minimiza acest impact negativ asupra copiilor. Și ar mai fi ceva de menționat, și anume, plecarea părinților la o vârstă fragedă a copilului, care ar trebui evitată pe cât posibil, mai ales a ambilor părinți”, a adăugat ea.
Ce presupune campania „Sună-i zilnic”
Anca Stamin a explicat, totodată, ce presupune campania „Sună-i zilnic”. Aceasta încurajează apelurile zilnice și implicarea activă a părinților în viața copiilor.
„Nu sunt costuri deosebite cu telefonia mobilă și sunt, după cum spuneam, există și posibilitatea de a avea un apel video, fiindcă imaginea este mai puternică, cu siguranță, decât sunetul. Este de preferat un apel video, dar dacă nu și un apel telefonic, într-o rutină zilnică a copilului, care se știe că în fiecare zi, la eu știu ce oră de seară, este sunat de mama sau de tata și ca, în continuare, lucrurile acestea fac ca viața să curgă într-un ritm cât de cât normal în această situație”, a spus ea.
„Pe lângă aceste lucruri, prin platforma „Salvați Copiii!”, copiisinguriacasă.ro, părinții și alte persoane interesate pot găsi resurse și sfaturi practice despre ce și cum pot face pentru ca cei mici să nu se simtă la distanță emoțională față de părinții lor, chiar dacă distanța fizică este una mare.
În cadrul campaniei vom avea și activități de sprijin direct, mai ales că în această perioadă, o parte dintre părinți reușesc să vină în țară. Prin centrele locale "Salvați Copiii!" ne propunem să organizăm la finalul lunii iulie și în luna august activități pentru copii și copii și părinți, activități de conectare, copii, părinți, chiar bunici, în măsura în care și aceștia pot participa.
Și, la fel, ne propunem să organizăm o serie de caravane de informare în comunitățile rurale și urbane mici, acolo unde accesul la servicii este mult mai redus și unde credem că e necesară și o implicare a comunității.
De aceea reiau ideea că pe lângă părinții care muncesc în străinătate, care sunt grupul țintă principal căruia ne adresăm, ne adresăm și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, dar și membrilor comunității și publicului larg, care pot sprijini copiii aflați în această situație”, a mai spus ea.
Anca Stamin a precizat că părinții realizează suferința copiilor pe care îi lasă acasă și decid foarte greu să plece din țară.
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News


























