Numărul cadrelor medicale din Argeș infectate cu virusul COVID-19 continuă să crească. La cele 3 asistente medicale din Câmpulung, se adaugă astăzi încă 5 cadre medicale din același municipiu. Este vorba despre 3 asistente medicale și 2 infirmiere de la Spitalul Municipal Câmpulung. Astfel numărul total al infectărilor este joi, de 8 cadre medicale. Se așteaptă însă rezultatele testelor pentru mai mulți colegi ai cadrelor medicale deja confirmate pozitiv, astfel că numărul ar putea să crească.Din anchetă s-a stabilit că infecţia s-a răspândit de la un angajat la altul, în spital după apariţia primului caz. Astfel se explică şi numărul mare de cadre medicale care se află izolate în spital. Testările au fost făcute în urma anchetei epidemiologice începute cu cele 2 asistente și infirmiera. În prezent, în Spitalul Municipal Câmpulung sunt izolați 30 de angajați.Vestea bună este că au venit și 10 teste negative, din același grup. În Spitalul Municipal Câmpulug sunt aproximativ 600 de angajaţi.Prefectul Emanuel Soare a precizat că joi dimineaţă a "solicitat demararea unei anchete urgente pentru a vedea cauzele acestei creșteri a numărului asistentelor depistate pozitiv".