Primar din Argeș, trimis în judecată pentru conflict de interese

primar_berevoesti
Primar din Argeș, trimis în judecată pentru conflict de interese! Bogdan Florin Proca, edilul comunei Berevoești, este cercetat într-un dosar instrumentat de procuroriii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.
Dosarul s-a aflat în cercetare de mai mulți ani la Parchet. Sursele noastre susțin că Florin Proca a fost trimis în judecată pentru conflict de interese după ce l-a angajat la Primărie, în calitate de consilier personal, pe tatăl său, Gigi Fănel Proca, fost primar la Berevoești. De altfel, decizia fiului a venit ca o „compensare” pentru că și Fănel Proca, în calitate de primar, l-a angajat în 2012 pe băiatul său, actualul edil, în postura de consilier personal.Dosarul a fost format în baza sesizării Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung și a rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Câmpulung pe data de 30 octombrie.Florin Bogdan Proca este la al doilea mandat de primar în Berevoești. Infracțiunea de conflict de interese pentru care a fost trimis în judecată edilul este prevăzută de articolul 253 Cod penal - Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu seviciul:„Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă”.
Citește și:
- 21:32 - Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European: energia, prioritate pentru România
- 20:42 - Line-up spectaculos la Electric Castle: peste 200 de artiști, cu The Cure și Twenty One Pilots în prim-plan
- 19:29 - Estonia, singurul aliat NATO dispus să îl ajute pe Trump în Strâmtoarea Ormuz
- 18:57 - Internauții îl fac praf pe Sebastian Ghiță: fugarul a devenit viral după ce i-au compus o melodie ironică
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











