Bărbat reținut pentru ultraj, în Mioveni! A mușcat un polițist de braț

În noaptea de vineri spre sâmbătă, un tânăr de 25 de ani din Dârmănești a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

Totul a început după ce bărbatul, pasager într-un autoturism condus de iubita sa, a arătat semne obscene unui echipaj de poliție de la Ordine Publică, care le acordase acestora prioritate într-o intersecție din Mioveni. Oamenii legii au urmărit autoturismul tinerilor, iar la scurt timp l-au oprit în trafic.

Polițiștii l-au legitimat pe pasager, care a devenit și mai recalcitrant. Într-un final, oamenii legii l-au încătușat pe bărbat și l-au condus la sediul Poliției Mioveni, la audieri.

Cel în cauză a continuat să se manifeste agresiv atât verbal cât și fizic. Când au ajuns lângă sediul Poliției, tânărul a început să lovească cu picioarele și să se opună polițiștilor. La un moment dat, acesta ar fi mușcat pe unul dintre polițiști de braț.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta ar fi fost nemulțumit de faptul că prietena sa a primit amendă pentru depășirea vitezei.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă.