După ce a urmărit o mașină de teren în Pitești, un hoț voiajor a furat 40.000 lei, folosind o metodă care l-a ajutat să intre în autovehicul cu ușurință. În anul 2017 bărbat împreună cu un alt complice au furat tot dintr-o limuzină de lux suma de 100.000 lei.
Un hoț voiajor a furat 40.000 lei dintr-o mașină, dosarul fiind preluat de polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești. Oamenii legii au întocmit dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, și au reținut un bărbat de 49 de ani, din București.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 3 februarie a.c., după ce persoana vătămată a coborât din autoturism și s-a îndepărtat de acesta, bărbatul ar fi întredeschis o portieră, pentru ca mașina să nu mai poată fi asigurată. Când șoferul a acționat de la distanță închiderea centralizată, portiera cu pricina a rămas deschisă. Profitând de faptul că autoturismul a rămas neasigurat, individul a sustras suma de aproximativ 40.000 de lei din interiorul acestuia.
Pentru administrarea probatoriului, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară pe raza municipiului București, la locuința celui în cauză.
După adminstrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteși, polițiștii au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Ulterior a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Acesta a fost trimis în judecată după ce în anul 2017 dat o spargere de 10.000 lei dintr-o mașină similară cu cea din care a furat la Pitești.