ASIGURĂRI DE LA MINISTRUL MUNCII: NICIO PENSIE NU VA SCĂDEA ÎN URMA RECALCULĂRII

ASIGURĂRI DE LA MINISTRUL MUNCII: NICIO PENSIE NU VA SCĂDEA ÎN URMA RECALCULĂRII
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, garantează că nicio pensie nu va fi redusă în urma recalculării, asigurând că pensionarii vor primi același cuantum ca înainte.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, garantează că nicio pensie nu va fi redusă în urma recalculării, asigurând că pensionarii vor primi același cuantum ca înainte.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a dat asigurări joi că nicio pensie nu va scădea în urma deciziilor de recalculare, indiferent dacă în decizia primită valoarea pensiei apărea ca fiind mai mică. „Dacă în decizia de recalculare punctajul rezultat indică o valoare mai mică decât pensia pe care ați primit-o în luna august, atunci veți rămâne cu pensia mai avantajoasă, adică pensia lunii august”, a declarat Simona Bucura Oprescu. „Din decizia primită de la Casa de Pensii, toți pensionarii vor primi în septembrie și în lunile următoare o pensie cel puțin egală cu cea din august. Nimeni nu va primi mai puțin. Mă adresez acum pensionarilor care în decizia primită de la Casa de Pensii au un cuantum mai mic în urma recalculării. Stimați pensionari, pensia dumneavoastră nu scade. Noua lege a pensiilor garantează că pensionarii vor primi cuantumul cel mai favorabil, indiferent de rezultatul recalculării. Dacă în decizia de recalculare punctajul rezultat indică o valoare mai mică decât pensia pe care ați primit-o în luna august, atunci veți rămâne cu pensia mai avantajoasă, adică pensia lunii august. Nu va scădea niciun leu din pensia dumneavoastră”, a spus ministrul Muncii. Aceasta a anunțat că toți pensionarii vor primi acasă în săptămânile următoare o confirmare oficială de la Ministerul Muncii și Casa Națională de Pensii, care va atesta faptul că nicio pensie nu va scădea în urma recalculării. „Dar ca toate lucrurile să fie clare și lipsite de orice echivoc, veți primi în următoarele săptămâni o confirmare oficială din partea Ministerului Muncii și a Casei Naționale de Pensii Publice că pensia dumneavoastră nu scade. Cea mai bună confirmare pentru ceea ce spun va fi însuși cuponul de pensie aferent lunii septembrie”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 21:51 - Robert De Niro lansează un atac dur la adresa lui Donald Trump și îndeamnă la proteste: „America trebuie apărată”
- 20:49 - Copil de 11 ani din județul Sibiu, implicat într-un accident după ce a pornit mașina familiei. Mama sa a fost rănită
- 19:53 - Bill Gates recunoaște legături controversate cu două femei rusoaice, dar neagă ilegalități legate de Epstein
- 19:13 - Bărbat găsit decedat pe terasa unui bloc din Reșița. Poliția a demarat o anchetă
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News
_a3e751f258.webp)










