PRIMARUL GHEORGHIEȚĂ BOȚÂRCĂ, ÎN DRUMURILE ARGEȘENE CU "HARLEY-DAVIDSON"-UL SĂU

PRIMARUL GHEORGHIEȚĂ BOȚÂRCĂ, ÎN DRUMURILE ARGEȘENE CU "HARLEY-DAVIDSON"-UL SĂU
Primarul Gheorghiță Boțârcă explorează Transfăgărășanul și întâlnește urși în călătoriile sale cu motocicleta personală.
Primarul Gheorghiță Boțârcă explorează Transfăgărășanul și întâlnește urși în călătoriile sale cu motocicleta personală.
E un lucru sigur: primarul Gheorghiță Boțârcă n-are cum să lipsească de la parada moto, din 7 septembrie, din cadrul tradiționalei manifestări „Archangels Fest” de la Topoloveni (6-8 septembrie). Paradă la care se mizează pe prezența a cel puțin 300 de motocicliști. Asta nu înseamnă, însă, că până atunci edilul nu-și pune… la treabă „Harley-Davidson”-ul din dotarea personală. Duminică, 11 august, de exemplu, Gheorghiță Boțârcă a fost cu „arhanghelii” din grupul său, pe Transfăgărășan, până la Bâlea Lac. Asta după ce, cu ceva timp în urmă, fusese cu motocicleta la Jurilovca, în Tulcea.
„La Bâlea Lac am fost noi, unsprezece membri ai clubului de la Topoloveni. Am plecat dimineața și am venit seara. Am oprit să alimentăm după Curtea de Argeș și apoi am urcat până sus, la Bâlea. Am mâncat la Bâlea Lac, de acolo am coborât la noi, la „Ceaune”, la stână, la Nae, la baci, la un bulz și la un berbecuț la ceaun și apoi acasă” – ne-a spus primarul.
Cât privește urșii, nu mai e nimic neobișnuit: aceștia erau destui pe traseu. „Am întâlnit vreo șase grupuri de mașini pe lângă șase zone de-astea cu urși, dar noi ne-am văzut de treabă, le-am depășit fără să oprim. Erau ambuteiaje de mașini create de prezența urșilor. Din câte am observant, erau și urși solitari, dar erau și familii, ursoaice cu pui… Ce m-a surprins e că, după Valea cu Pești, mai sus, am întâlnit același urs pe care îl știu de vreo patru ani, e unul în trei picioare; ăla tot pe acolo era! N-are un picior” – ne-a povestit dl Boțârcă. (Mai mult ca sigur este vorba despre același urs despre care am scris și noi anul trecut, în luna august, și pe care Direcția Silvică Argeș a refuzat să-l ducă la sanctuarul din Zărnești, la propunerea organizaţiei ASPADA – n.r.).
Locul cel mai jos de pe traseu în care „arhanghelii” din Topoloveni au întâlnit urși a fost până la Barajul Vidraru, „după ce treceai de Cetatea Poenari, cam până în primul tunel. Iar ultimii urși văzuți de noi erau până în Piscu Negru. Mai sus nu am mai întâlnit” – ne-a spus primarul, care era încântat de drumul parcurs cu „Harley”-ul pe Transfăgărășan.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 21:51 - Robert De Niro lansează un atac dur la adresa lui Donald Trump și îndeamnă la proteste: „America trebuie apărată”
- 20:49 - Copil de 11 ani din județul Sibiu, implicat într-un accident după ce a pornit mașina familiei. Mama sa a fost rănită
- 19:53 - Bill Gates recunoaște legături controversate cu două femei rusoaice, dar neagă ilegalități legate de Epstein
- 19:13 - Bărbat găsit decedat pe terasa unui bloc din Reșița. Poliția a demarat o anchetă
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News
_a3e751f258.webp)










