DECIZIE ISTORICĂ: VICTOR PONTA ÎȘI RECÂȘTIGĂ TITLUL DE DOCTOR

DECIZIE ISTORICĂ: VICTOR PONTA ÎȘI RECÂȘTIGĂ TITLUL DE DOCTOR
Sentinta de anulare a ordinului ce a constatat plagiatul lui Victor Ponta.
Sentinta de anulare a ordinului ce a constatat plagiatul lui Victor Ponta.
Sentinta pronunțată săptămâna aceasta de Înalta Curte de Casație și Justiție „anulează Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4662/01.08.2016”, adică ordinul prin care fostului premier Victor Ponta i s-a retras titlul de doctor după ce CNATDCU a constatat că acesta a plagiat, scrie Edupedu.ro. Universitatea București a reacționat dur la decizia Curții Supreme.
Sentința a fost pronunțată în urma unei acțiuni de revizuire la care Victor Ponta a apelat după ce, tot la ICCJ, el pierduse definitiv procesul prin care contesta ordinul de retragere a titlului de doctor.
Victor Ponta a cerut revizuirea în noiembrie 2022. Informația era semnalată, ulterior, de HotNews.ro, care nota că Ponta folosea decizia din acel an a Curții Constituționale în încercarea de a recâștiga titlul de doctor. Mai precis, el a acționat după decizia CRR potrivit căreia titlul de doctor poate fi anulat doar dacă „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”, decizie care a dezarmat instituții precum CNATDCU, angajate în procedurile de combatere a plagiatului.
Ulterior, noile legi ale educației, din 2023, au introdus noi reguli privind verificarea doctoratelor plagiate, diluând autoritatea forurilor de tip CNATDCU. Soluția pronunțată de ICCJ – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în data de 18 septembrie este definitivă. Ea admite cererea de revizuire și modifică decizia din 2020, în recursul declarat de Victor Ponta, anulând ordinul Ministerului Educației 4662 din 2016. „Menține în rest sentința recurată”, mai spune decizia de acum a instanței.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Fată de 15 ani, moartă după ce a căzut de pe bloc, în timp ce încerca să-și facă selfie
- 14:13 - Accident mortal. Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața după ce mașina s-a izbit violent de un copac
- 13:59 - Calcule: cu cât scad salariile din cauza inflației?
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














