Medicii de la ATI demisionează din gărzi în semn de protest împotriva condițiilor de lucru
Medicii de la ATI demisionează din gărzi în semn de protest împotriva condițiilor de lucru
Cei mai mulți dintre medicii secției de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului „Sfântul Pantelimon” din capitală își depun demisiile din gărzi, internările în unitatea sanitară fiind blocate, în contextul în care doi medici de la Secția ATI sunt acuzați de omor calificat cu premeditare.
Șefa secției ATI a spitalului spune că medicii nu se tem, dar că preferă să meargă în locuri unde „nu sunt călcați în picioare”.
„Nu este, propriu-zis, o grevă spontană, noi stăm să îngrijim pacienții care sunt în ATI. Sigur că nu o să-i dăm afară. Doar am anunțat toate secțiile, întrucât noi ne-am depus demisia din gărzi; deocamdată, nu se pot face internări. Îmi pare foarte rău pentru situație. Demisia din gărzi, de mâine, demisia din spital în momentul în care reușim să rezolvăm bolnavii din terapia intensivă; nu putem să-i lăsăm. Urmează și demisia. Plecăm toți. Toți colegii”, a declarat șefa secției ATI, Florina Pompilian, potrivit News.ro.
Șefa secției a spus că medicii de la ATI nu mai au liniște. „Nu ne este teamă de nimic, dar nu putem să ne desfășurăm activitatea în asemenea condiții. Este o specialitate grea, dar este o specialitate care este terfelită în momentul ăsta. Preferăm să ne ducem în niște locuri unde avem liniște și unde nu suntem călcați în picioare. Este inadmisibil să avem în fiecare săptămână reclamație că nu am salvat pacient cu neoplasm de opt ani, că nu am pus doza de noradrenalină nu știu cât că așa consideră aparținătorul. (…) Domnilor anesteziști din țara asta, ați fost întrebați vreodată de către un aparținător când a fost schimbat cateterul venos central? Despre ce vorbim?”, a mai afirmat Florina Pompilian.
Sursa: Realitatea de Arges