De la latinitate până la relațiile politice și culturale, analizăm evoluția parteneriatului dintre România și Franța.
De la latinitate până la relațiile politice și culturale, analizăm evoluția parteneriatului dintre România și Franța.
Judecând, cel puțin prin prisma evenimentelor din ultimii ani, noi, europeniști și filofrancezi prin educație și tradiție, ne-am trezit peste noapte „atlantiști” și filoamericani. Dacă parteneriatul strategic cu S.U.A. vizează într-o proporție covârșitoare domeniul militar, nu același lucru putem spune despre parteneriatul economic cu Franța, chiar dacă luăm în considerare doar coloșii Dacia-Renault și GDF Suez Energy, acum Engie România. Desigur că interesele economice se întrepătrund cu cele politice și militare, dar Franța nu mai este ceea ce a fost pentru România altădată.
Mitul simpatiei franceze pentru români încă mai funcționează și în zilele noastre, dar la cote mult mai scăzute. El se bazează în special pe argumentele istorice, prezentate de cele mai multe ori în plan emoțional. Analizând și după alte criterii, vom vedea că lucrurile nu stau chiar așa și că mai totdeauna au primat interese concrete și de conjunctură.
Originile relațiilor româno-franceze se pierd în secolele trecute. Începuturile epocii moderne la români semnifică, politic și cultural vorbind, efortul aproape disperat al elitelor politice din Țările Române de a ieși de sub tutela turcească, grecească și rusească. Cel mai puternic argument, cel al latinității, ne-a îndreptat, oarecum paradoxal, nu spre Italia, cum ar fi fost de așteptat, ci spre Franța, la fel de generoasă cu ofertele în plan cultural, dar mai puternică din punct de vedere politic și mult mai puțin interesată în a-i converti pe românii ortodocși la catolicism.
Criza de proporții ce a cuprins Imperiul Otoman la sfârșitul secolului al XVIII-lea a permis Principatelor de la gurile Dunării să declanșeze acțiuni concrete de emancipare, care vor culmina cu desființarea monopolului turcesc asupra comerțului, în urma Păcii de la Adrianopol, în 1829. Numai că plecau turcii și veneau rușii. În testamentul său, Ștefan cel Mare lăsase un mesaj, pe cât de ciudat, pe atât de adevărat: „lucrează cu turcul că e cinstit, ferește-te de muscal că te vinde!”. În noua conjunctură, singura șansă de salvare era Occidentul, în special Franța.
Sursa: Realitatea de Arges
