JOCURILE PARALIMPICE DE LA PARIS: ROMÂNIA ÎNCHIDE CU AUR ȘI BRONZ

JOCURILE PARALIMPICE DE LA PARIS: ROMÂNIA ÎNCHIDE CU AUR ȘI BRONZ
Jocurile Paralimpice de la Paris s-au încheiat cu România obținând medalii de aur și bronz.
Jocurile Paralimpice de la Paris s-au încheiat cu România obținând medalii de aur și bronz.
Jocurile Paralimpice de la Paris s-au încheiat, duminică seară, cu o ceremonie de închidere de mai bine de două ore pe Stade de France, transmite News.ro. Dacă la ceremonia de deschidere portdrapelul României a fost Camelia Ciripan, la închidere purtător de drapel a fost Alexandru Bologa. Ambii au obținut medalii la Paris. Camelia Ciripan a câștigat bronzul la para-tenis de masă, iar Alexandru Bologa a obținut aurul paralimpic, la para-judo, categoria -73 kg.
În această ediție paralimpică s-au aliniat la start peste 4.400 de sportivi, România fiind reprezentată de șase sportivi ce au concurat la trei discipline: Para Judo: Alexandru Bologa și Daniel Vargoczki; Para Ciclism/ Eduard Novak și Theodor Matican; Para Tenis de masă: Camelia Ciripan și Bobi Simion. Cu cele două medalii, aurul de la para-judo și bronzul de la para-tenis de masă, România a încheiat competiția pe locul 61 în clasamentul pe națiuni. Pe primul loc a terminat China, cu 94 de medalii de aur, 76 de argint și 50 de bronz.
Sportivii tricolori revin în țară luni, la ora 15.50, însoțiți de delegația formată din Ciprian Anton – șef delegație, precum și cu echipa tehnică care i-a sprijinit în această competiție: Gergely Tamaș – antrenor principal para judo, Matican Sorin – antrenor para ciclism, Gheorghe Alexandru Bogdan – antrenor principal para tenis de masă, Gergely Gabor Csaba – sparing partner, Mureșan Narcis-Ovidiu – fizioterapeut, Rusu Mihail – mecanic para ciclism.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Fată de 15 ani, moartă după ce a căzut de pe bloc, în timp ce încerca să-și facă selfie
- 14:13 - Accident mortal. Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața după ce mașina s-a izbit violent de un copac
- 13:59 - Calcule: cu cât scad salariile din cauza inflației?
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














