LIDERUL AUR GEORGE SIMION, CONFRUNTARE CU BARONUL PORTOFEL, MARIAN OPRIȘAN

LIDERUL AUR GEORGE SIMION, CONFRUNTARE CU BARONUL PORTOFEL, MARIAN OPRIȘAN
Liderul AUR, George Simion, dezvăluie contrastul dintre averile politicienilor, aducând în discuție domeniul luxos al lui Marian Oprișan din Balotești.
Liderul AUR, George Simion, dezvăluie contrastul dintre averile politicienilor, aducând în discuție domeniul luxos al lui Marian Oprișan din Balotești.
Liderul AUR George Simion a mers la domeniul deținut de social-democratul Marian Oprișan, în localitatea Balotești, județul Vrancea, baronul Portofel, cum îl numește acesta. „M-a dat în judecată Marian Oprișan. Mi-a cerut daune de 3 milioane de euro, spunând că ce are el aici nu valorează atâta. Dar are grădinar, menajere, are un întreg conac similar cu America de Sud. Ce ați văzut în filmele despre mafioții din America de Sud, putem întâlni și în România, în fiecare județ”, afirmă George Simion, potrivit Realitatea.Net.
„Acești nenorociți spun că nu e posibil ca voi să aveți apartamente de două camere de 50 mp, dar ei stau pe mii de metri pătrați, ei stau pe hectare întregi și spun că voi trebuie să stați în sărăcie. Și mai vor conducerea și vor votul vostru în noiembrie și decembrie. Să nu li-l dați! Să-i transmită cineva că mai are puțin că mai are puțin domnul Oprișan și rămâne fără averea asta de aici!”, mai spune George Simion.
Potrivit declarației de avere completată de Marian Oprișan în 2024, el și soția sa au achiziționat, în 2023, un teren intravilan de 11.174 metri pătrați și o casă de locuit de 615 metri pătrați. Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a cumpărat domeniul de 11.000 de metri pătrați din comuna Bolotești în care stă cu mama sa, Lucia Gherarde, și cu soția. Suma este de 330.000 de euro, pe care fostul baron de Vrancea a plătit-o prin virament bancar către mama sa.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 21:51 - Robert De Niro lansează un atac dur la adresa lui Donald Trump și îndeamnă la proteste: „America trebuie apărată”
- 20:49 - Copil de 11 ani din județul Sibiu, implicat într-un accident după ce a pornit mașina familiei. Mama sa a fost rănită
- 19:53 - Bill Gates recunoaște legături controversate cu două femei rusoaice, dar neagă ilegalități legate de Epstein
- 19:13 - Bărbat găsit decedat pe terasa unui bloc din Reșița. Poliția a demarat o anchetă
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News
_a3e751f258.webp)










