SIMPOZIONUL DESPRE BULLYING ÎN UNITĂȚILE SANITARE

SIMPOZIONUL DESPRE BULLYING ÎN UNITĂȚILE SANITARE
Lucrările simpozionului abordează impactul bullyingului asupra personalului medical și pacienților.
Lucrările simpozionului abordează impactul bullyingului asupra personalului medical și pacienților.
Vineri, 25 octombrie, s-au desfășurat lucrările simpozionului ”Fenomenul de bullying în unitățile sanitare și impactul acestuia asupra pacienților și asistenților medicali”, eveniment organizat de OAMGMAMR Argeș, în parteneriat cu Spitalul Municipal Curtea de Argeș, care a fost și gazda manifestării științifice. Alături de asistenții medicali din spital, au participat și asistenți medicali din Spitalul de Recuperare Respiratorie și Pneumologie „Sf. Andrei”-Valea Iașului, care au avut înscrise lucrări în programul reuniunii.
Lucrările simpozionului au fost deschise cu mesajul de bun venit adresat de Estera Stămoiu, președinte OAMGMAMR Argeș, însoțită de consilierii județeni: Ioana Nella Homeghiu, Mihaela Mircea, Aura Rizescu, Mariana Voiculescu și Elena Iordache, aceasta din urmă fiind și coordonatorul lucrărilor elaborate pentru alcătuirea programului de prezentare.
În discursul principal prezentat, Estera Stămoiu a subliniat importanța eliminării bullyingului asupra personalului medical, afirmând că toți lucrătorii din domeniul sănătății au dreptul la un mediu de lucru sigur și că bullyingul nu are loc în îngrijirea sănătății. Dr. Violeta Chichirea a evidențiat colaborarea între salariați și conducere pentru prevenirea hărțuirii la locul de muncă.
Estera Stămoiu a concluzionat evenimentul exprimându-și satisfacția pentru atmosfera deschisă care a facilitat dialogul activ între autori și public, evidențiind importanța comunicării și exprimării opiniei în prevenirea bullyingului.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 19:16 - Lovitură pe piața telefoanelor: Apple dublează memoria pe iPhone 17e fără să mărească prețul de 599 de dolari
- 18:46 - Declarație de forță: Donald Trump nu exclude trimiterea trupelor terestre în Iran
- 17:55 - Crimă cutremurătoare într-un sat din România: bărbat găsit mort după două săptămâni. Iubita, principala suspectă
- 17:13 - Pierderi tot mai mari: un al patrulea militar din Statele Unite ale Americii a murit în ofensiva din Iran
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











