CEI MAI BUNI PRODUCĂTORI DE ȚUICĂ, DESIGNAȚI LA BOȚEȘTI

CEI MAI BUNI PRODUCĂTORI DE ȚUICĂ, DESIGNAȚI LA BOȚEȘTI
Cei mai buni producători de țuică de prună vor fi desemnați duminică, pe 1 septembrie, în comuna argeșeană Boțești.
Cei mai buni producători de țuică de prună vor fi desemnați duminică, pe 1 septembrie, în comuna argeșeană Boțești.
Prin acest concurs, Primăria și Consiliul Local Boțești își propun să promoveze atât produsul final, țuica de prună, cât și zona pomicolă Boțești, situată pe Valea râului Cârcinov, un afluent al Argeșului, după cum ne informează jurnalistul Constantin Pașol.
Tradiționala manifestare, „întărită” cu respectivul concurs de degustare de țuică va avea loc, după ora 14, în centrul acestei renumite comune argeșene, unde se cultivă pomi fructiferi.
Situată în apropiere de localitatea Voinești (județul Dâmbovița), comuna Boțești mai este numită și „patria fructelor”, pentru bogăția roadelor pomilor, a legumelor românești, precum și a hărniciei localnicilor.
Tot duminică, de Ziua comunei, localnicii și invitații lor participă la o lansare de carte a fiului localității, col. Ion Pelearcă, la târgul de produse tradiționale, expoziții de legume și fructe, concursuri de oină și șah, precum și la tradiționala întrecere a țuicarilor, „Cea mai bună țuică de Boțești”.
La concurs se pot înscrie producători de țuică și fructe românești din zona Argeșului și Dâmbovița.
Inginerul horticol Gheorghe Voica, fiu al satului și organizator al manifestării, a precizat că acest concurs este organizat conform regulilor Oficiului Național al Viei și Vinului, iar juriul este format numai din specialiști în domeniu.
Concursul se adresează doar producătorilor autohtoni de țuică din fructe românești și este organizat de autoritățile locale cu sprijinul Societății Naționale a Pomicultorilor din România.
Cu ocazia Zilei comunei Boțești are loc și întâlnirea anuală a fiilor satului. Nu vor lipsi spectacolele folclorice cu artiști consacrați, precum Mitică Tavă, de la „Doina Argeșului” și interpreți zonali, dar și de muzică pentru tineret.
Evenimentul se va încheia seara târziu, mai precizează Constantin Pașol, prezentatorul manifestării de la Boțești.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Fată de 15 ani, moartă după ce a căzut de pe bloc, în timp ce încerca să-și facă selfie
- 14:13 - Accident mortal. Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața după ce mașina s-a izbit violent de un copac
- 13:59 - Calcule: cu cât scad salariile din cauza inflației?
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














