GRATUITATE PENTRU ELEVI LA CĂLĂTORIILE CU TRENUL

GRATUITATE PENTRU ELEVI LA CĂLĂTORIILE CU TRENUL
CFR Călători anunță modificări privind gratuitatea elevilor la călătoriile cu trenul, valabile începând din octombrie.
CFR Călători anunță modificări privind gratuitatea elevilor la călătoriile cu trenul, valabile începând din octombrie.
CFR Călători precizează că elevii beneficiază de gratuitate pe baza vizei pentru anul școlar trecut până la 30 septembrie, inclusiv. Din 1 octombrie, facilitățile la călătoria cu trenul se vor acorda doar pe baza documentelor vizate pentru anul școlar 2024/2025. Pentru elevii din anii terminali, facilitățile se acordă pe baza vizei vechi doar până în 9 septembrie.
Potrivit CFR Călători, pentru facilitarea călătoriei cu trenul spre/dinspre localitatea în care învață, elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază, pe tot parcursul anului calendaristic, în baza carnetului/legitimației de elev cu viza pentru anul școlar în curs sau a adeverinței școlare valabilă pentru anul școlar în curs, de: bilete de călătorie gratuite în trafic intern, la toate categoriile de trenuri (R, IR, IC), clasa a 2-a, și tarif de rezervare gratuit pentru călătoria cu trenurile cu regim de rezervare; abonamente de călătorie lunare cu număr nelimitat de călătorii gratuite, clasa a 2-a, la toate categoriile de trenuri.
Astfel, pentru călătoria la clasă superioară sau la vagoanele de dormit și cușetă, elevii vor achita integral diferențele tarifare și tariful de rezervare. ”Conform prevederilor legislative în vigoare, acordarea facilității de gratuitate în baza vizei anului școlar 2023/2024 se poate face numai pentru călătoriile care se efectuează până la data de 30.09.2024 inclusiv”, arată CFR Călători. Excepție fac elevii care au înscris pe carnet “an terminal” și care nu mai beneficiază de această facilitate începând din 9 septembrie. De la 1 octombrie, facilitățile acordate elevilor la călătoria cu trenul se vor acorda numai în baza documentelor vizate pentru anul școlar 2024/2025.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 21:50 - Prințesa de Wales impresionează prin eleganță, alături de Prințul William, la un eveniment din Țara Galilor
- 21:06 - Comisia Europeană respinge un nou fond pentru avort și recomandă folosirea mecanismelor existente
- 20:42 - Rusia nu are termen pentru oprirea războiului din Ucraina: „Avem doar obiective de îndeplinit”
- 19:43 - Planul de relansare al TAROM după o pierdere de peste 30 de milioane de euro: noi rute, parteneriate și o aplicație mobilă
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











