PRIMĂRIA PITEȘTI INAUGUREAZĂ UN BIROU UNIC DE INTERACȚIUNE CU CETĂȚENII ÎN ARGEȘ MALL

PRIMĂRIA PITEȘTI INAUGUREAZĂ UN BIROU UNIC DE INTERACȚIUNE CU CETĂȚENII ÎN ARGEȘ MALL
Primăria Pitești deschide un birou unic în Argeș Mall pentru servicii publice rapide și eficiente.
Primăria Pitești deschide un birou unic în Argeș Mall pentru servicii publice rapide și eficiente.
Primăria Pitești a inaugurat luni, 12 august, un birou unic de interacțiune cu cetățenii, în complexul comercial Argeș Mall din strada Tudor Vladimirescu 37. Aici a fost relocat Centrul de încasări din Bulevardul Republicii, zona Gară Sud, cu personalul existent.
„Este încă un proiect pe care l-am realizat împreună cu partenerul nostru – Argeș Mall, căruia îi mulțumesc pentru receptivitate și ajutor în amenajare. Pentru a înlesni relația dintre Primărie și cetățeni și pentru a oferi o alternativă rapidă de a utiliza serviciile publice, deschidem un birou unic – practic un centru de lucru al Direcției Taxe și Impozite, în mijlocul unui spațiu pentru cumpărături și petrecere a timpului liber.
Am relocat punctul de lucru de la Gară Sud, cu aceiași angajați, cu un program adaptat complexului comercial și comportamentului de consum al cetățeanului – sunt zile în care biroul este deschis până la ora 18:00! Sunt convins că va fi apreciat – acest tip de servicii funcționează și în alte municipii sau orașe! Succes colegilor care vor lucra aici! Încă o dată, mulțumiri Argeș Mall!”, a declarat primarul Cristian Gentea.
Luni, marți și miercuri, biroul este funcțional între 10:00 – 17:00 (cu pauză în intervalul orar 13:00 – 13:30); joi: 08:00 – 18:00 (cu pauză în intervalul orar 12:30 – 13:00) și vineri funcționează între 8:00 și 12:00.
Desigur, Primăria Pitești oferă alternativa plății online a impozitelor și a taxelor locale, la adresele www.primariapitesti.ro și www.ghiseul.ro, ambele sisteme fiind disponibile tot timpul.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Fată de 15 ani, moartă după ce a căzut de pe bloc, în timp ce încerca să-și facă selfie
- 14:13 - Accident mortal. Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața după ce mașina s-a izbit violent de un copac
- 13:59 - Calcule: cu cât scad salariile din cauza inflației?
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














