Un tanar din Arges decorat de Ministrul Marcel Vela

Un tanar din Arges decorat de Ministrul Marcel Vela
MV- Chiar dacă este la început de drum, cu siguranță, Andrei va avea o carieră strălucită în cadrul poliției
Andrei, un tanar din Argeș, elev al Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina, a fost decorat de Ministrul Marcel Vela.
Astăzi, am avut plăcerea de a-l primi și felicita pe Andrei, elev al Școlii de Agenți de Poliție din Câmpina, viitor polițist.
Mi-am dorit să vorbesc, chiar și pentru câteva clipe, cu un erou, căruia, astăzi, i-am oferit emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne.
Săptămâna trecută, el a salvat viața a trei colegi din minister, un polițist și doi jandarmi care au suferit un teribil accident rutier.
În timp ce se îndrepta către casă, Andrei a observat pe marginea drumului o autospecială de poliție aflată în flăcări. În mașina cu care se deplasa se mai aflau doi prieteni.
Chiar dacă exista pericolul ca autoutilitara MAI să explodeze, Andrei, împreună cu prietenii săi, Alex și Andu, a dat dovadă de curaj. A reușit să scoata din flăcări pe viitorii camarazi prinși între mormanele de fiare contorsionate, aflați în stare de inconștiență.
Intervenția a fost una rapidă. Altă șansă nu aveau, deoarece focul se extindea foarte repede.
Echipajele SMURD au sosit la fața locului, iar în momentul în care colegii noștri și-au recăpătat conștiința, le-au mulțumit cadrelor medicale.
Răspunsul a fost unul sincer și direct:
"Lor trebuie să le mulțumiți! Ei au fost îngerii voștri păzitori".
L-am întrebat pe Andrei dacă i-a fost frică.
Răspunsul său a fost pe măsura faptei sale, curajos și demn.
"Nu cred că este vorba doar de vocația de a îmbrăca uniforma de polițist, am făcut ce era necesar și obligatoriu. Să mă implic și să mă zbat pentru viețile altora.
Asta înseamnă să fiu OM pentru OAMENI."
Chiar dacă este la început de drum, cu siguranță, Andrei va avea o carieră strălucită în cadrul poliției.
Ministerul Afacerilor Interne are în rândurile sale foarte mulți oameni precum Andrei, și o spun încă o dată.
Sunt mândru că am posibilitatea de a lucra cu astfel de oameni profesioniști și curajosi.- Marcel Vela.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

