Lucrări de reparaţii pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti

Lucrări de reparații pe Autostrada A1 București-Pitești! Pe parcursul acestei zile, până la ora 15.00, se execută lucrări de colmatare fisuri, frezare și asfaltare.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, până la ora 15:00, se execută lucrări de reparaţii pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti.

Au loc lucrări de colmatare fisuri la podul peste râul Argeş, de la kilometrul 35+300, fiind restricţionată banda 1 a sensului de mers către Piteşti pe o distanţă de aproximativ 500 de metri. De asemenea, se execută lucrări de frezare şi asfaltare, pe tronsonul kilometric 97+500 – 102, tot pe banda 1 a a sensului de mers către Piteşti.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă, să sporească atenţia la volan şi să respecte indicaţiile semnalizărilor rutiere.