Bunavestire 2019! Cei care postesc au dezlegare la peşte

Luni, credincioşii sărbătoresc Bunavestire (Buna Vestire) sau Blagoveștenia. Este un Praznic Împărătesc al Bisericii Ortodoxe, sărbătorit la 25 martie. Aceasta este una din doar cele două zile în care este permis peştele în Postul mare, cealaltă fiind Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile).

Bunavestire 2019! Această zi este exact la nouă luni înainte de Crăciun, fiind astfel aleasă de Părinții Bisericii ca să indice că Iisus Hristos a fost conceput într-o perioadă de timp perfectă „din Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”.

De obicei, sărbătoarea Buneivestiri cade în Postul mare, dar, cu toate acestea, este o zi de bucurie. Astfel, postul este mai puțin aspru în această zi, fiind admis consumul de pește.

Dacă sărbătoarea este într-o zi obișnuită a postului, Sfânta Liturghie poate fi făcută seara, împreună cu Vecernia. Când se întâmplă acest lucru, sunt respectate regulile de post ale Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite. Sfânta Liturghie a Buneivestiri este singura slujire a Liturghiei Euharistice a Sfântului Ioan Gură de Aur permisă într-o zi de peste săptămână în Postul Mare.

În fiecare an, de Bunavestire, Arhanghelul Gavril se adresează fiecăruia dintre noi spunându-ne: Bucură-te! De acum două mii de ani de când a rostit pentru prima oară aceste vorbe şi până astăzi vremurile s-au schimbat, la fel şi societatea.

Dacă în ziua de Buna Vestire se mănâncă peşte, pentru că este dezlegare, tradiţia populară spune că cel ce va gusta peşte se va simţi tot anul precum peştele în apă. Bunicii spuneau că de Blagoveştenie nu este bine să momeşti peştele cu mămăligă pentru că moare.

Este bine ca în acestă zi să se pune pâine şi sare pe pragul caselor pentru ca îngerii să prăznuiască şi ei alături de oameni.