CS MIOVENI, VICTORII IMPORTANTE ȘI DORINȚA DE A CREA ÎNCREDERE

Și așa se spune în fotbal și așa este. Victoriile dau încredere, dau un alt tonus.

Da, sunt două victorii importante, două victorii care ne dau încredere, dar deocamdată nu am realizat absolut nimic. Mergem la Sibiu, jucăm cu Șelimbăr și mergem să câștigăm. Asta ne dorim.

În momentul de față sunt mult mai importante punctele decât jocul. Victoriile aduc victorii, așa se spune în fotbal și așa este. Victoriile dau încredere, victoriile dau un alt tonus. Altfel pregătești antrenamentele, alta este încrederea pentru jucători, iar în momentul de față sunt mult mai importante punctele decât jocul. Dacă stăm să analizăm jocul, au fost momente bune și momente mai puțin bune. Dar, per ansamblu, eu sunt mulțumit, atât de joc, de dorința jucătorilor, de determinarea pe care au avut-o, cât și de rezultat.

Am auzit că au fost fel și fel de comentarii vis-a-vis de meciul cu Câmpulung, dar, dacă ne-am uita pe formula de start și pe formula din a doua repriză, în care au jucat foarte mulți jucători de la Centrul nostru de copii și juniori, se pot vedea lucrurile cu totul și cu totul diferit. Nu ne interesează meciurile amicale, ne interesează rezultatele din meciurile oficiale. Mă interesează ca echipa să prindă încredere și să creștem de la meci la meci, ceea ce și facem.

Atmosfera este foarte bună. În momentul în care câștigi, starea jucătorilor este alta, încrederea este alta. Dar nu vreau să vorbim prea mult, pentru că urmează un meci la Șelimbăr, un meci foarte greu, un meci pe care vrem să-l câștigăm.

Va fi greu, nu va fi ușor, pentru că întâlnim o echipă care a marcat patru goluri în ultimul meci. Dar eu am încredere în jucătorii mei, am încredere în antrenori și sper să continuăm această linie ascendentă și să câștigăm.

Da, urmează meciul cu CFR, dar vom vorbi despre acesta după meciul cu Șelimbăr. Mă interesează în momentul de față doar meciul cu Șelimbăr, nimic altceva.

Eu n-am spus asta. Eu am zis că cel mai important meci este următorul. Următorul meci este cu Șelimbăr. Când va trece meciul cu Șelimbăr vom discuta și despre meciul cu CFR Cluj.

Până la iarnă nu va mai veni niciun jucător. Nici de plecat, pentru că unde să plece? Campania de transferuri este încheiată peste tot. Unde ar putea pleca?

Copilul își dorea altceva. Noi nu putem să-i oferim ceea ce își dorește el. El considera că este mai bine să plece. Îi urez multă bafta în altă parte. S-au mai scris fel și fel de lucruri despre copiii Piteștiului că pleacă. Uitați-vă! Cei care au plecat, unde sunt? Nu facem greșeli și nu avem parti-pris-uri cu nimeni. Nici Nicolae Dică nu a avut parti- pris-uri cu nimeni. Au rămas cei care se pregăteau cel mai bine și cei care erau în formă. La fel și cu actuala conducere tehnică. Nu mai încercați să duceți discuția că pleacă Mitoi… Dacă pleacă Mitoi, ce? Vin alți jucători din spate care poate sunt mai buni decât Mitoi. Aici nu este vorba numai de Mitoi. Este vorba despre mai mulți jucătorii de la Centrul de copii. Avem jucători buni la Centru de copii și care vor crește. Jucătorii care au plecat n-au demonstrat că merită să facă parte din lotul actual. Este simplu.

Sunt discuții, sunt lucruri pe care vrem să le facem, dar le facem pas cu pas și, până la iarnă, probabil că nu se va întâmpla nimic.

În decembrie vom vedea. Sunt mai multe discuții. N-ar fi corect față de anumite persoane să spun acum acest lucru pentru că încă nu s-a definitivat nimic.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.