Transplantul de la donatorul diagnosticat cu „moarte cerebrală” generează dileme bioetice contemporane.
Transplantul de la donatorul aflat în „moarte cerebrală” (MC) reprezintă un alt subiect „arzător” al bioeticii transplantului de țesuturi și organe de la donatorul decedat. Dacă până în anii 1960 criteriile morții priveau activitatea cardiacă și respiratorie, ulterior lucrurile s-au schimbat, apărând un nou set de criterii, care privesc activitatea creierului, în calitatea sa de organ de integrare superioară a funcțiilor organismului. A apărut, astfel, și o nouă categorie de donatori, donatorii aflați în așa-zisa „moarte cerebrală”. Dilemele legate de această temă provin din instabilitatea definiției și criteriilor medicale și legale ale morții.
Criteriile de stabilire a morții cerebrale sunt neuniforme, existând mai multe concepții asupra a ce înseamnă MC și un grad semnificativ de confuzie în rândurile personalului medical, apropo de acest subiect. Conform legislației autohtone (Legea 65/2006), diagnosticul morții cerebrale se stabilește pe baza a 3 examene fizice, care se repetă la un interval de 6 ore, în cazul adulților și copiilor cu vârsta de peste 7 ani. La nou-născutul cu vârsta mai mică de 7 zile nu se declară moartea cerebrală.
„În acest context, s-a ridicat întrebarea dacă pacienții diagnosticați cu moarte cerebrală sunt realmente morți, ergo dacă nu cumva prelevarea organelor este acțiunea care îi ucide, de fapt. Dar, dacă moartea este opusul vieții, despre viață, din perspectivă științifică se poate spune cel mult că este un fenomen nedefinit formal, recognoscibil după manifestări. Așadar, sunt moarte acele organisme care nu mai prezintă manifestări ale vieții. Dar pacienții diagnosticați cu MC, au ei manifestări ale vieții? ”, întreabă biologul Oana Iftime, aducând ca argumente, totodată, o serie de demonstrații practice: – pacienții aflați în MC exercită funcții fiziologice (cardiacă, respiratorie, renală); – organismul lor reacționează adaptativ la schimbările din mediul intern; – desfășoară metabolism bazal care permite menținerea temperaturii corpului peste pragul de hipotermie.
Sursa: Realitatea de Arges