VIDEO! Pistol și muniție, găsite la grupări care au pus în circulaţie bani falşi

Update: Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

Marți dimineața, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești au efectuat 12 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de punerea în circulaţie de bani falşi. Descinderile au avut loc în judeţul Ilfov şi Bucureşti, la membrii clanurilor Duduienii şi Sportivii.

În urma perchezițiilor au fost ridicate un pistol și muniție. Dar și un autoturism, un televizor, peste 34.000 de lei și 700 de euro, telefoane mobile, un Hard Disk. Au mai fost ridicate și alte înscrisuri susceptibile a proveni din săvârșirea de infracțiuni. Acțiunea a vizat locuințele a 10 persoane bănuite de punerea în circulație a unor bani falși.

Zece persoane au fost conduse la sediul DIICOT Pitești pentru audieri.

Din cercetări s-a stabilit că, în septembrie – noiembrie 2018, cei în cauză ar fi achiziționat mai multe bunuri de pe site-uri de profil din România, folosind la achitarea acestora bancnote contrafăcute din cupiura de 50 de euro.

Indivizii achiziţionau telefoane mobile, televizoare sau autoturisme. Găseau clienţii prin anunţuri de vânzare postate pe site-uri de profil. Membrii grupului au acţionat în Piteşti şi în alte oraşe din ţară.

Aceștia „au deţinut o cantitate însemnată de monedă străină falsificată şi au pus în circulaţie o asemenea monedă în valoare de 3.600 euro, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale injuste prin inducerea în eroare a mai multor persoane vătămate, cărora le-au creat pagube materiale în valoare de 3.600 euro şi 7.700 lei, prejudiciu stabilit la acest moment al cercetărilor”, se arată în comunicatul poliției.