Update-Spitalul Mioveni destinat pacienților cu COVID-19!

Update- Joi seara a avut loc la Mioveni o ședință de consiliu local în cadrul căreia a fost luată în discuție decizia ca Spitalul Mioveni să devină spital pentru pacienții cu COVID-19. Asta după ce personalul a amenințat că va demisiona, spunând că viața le este pusă în pericol din cauza lipsei echipamentelor de protecție și a sistemului de ventilație care nu este prevăzut să facă față unei secții de boli infecțioase. În cadrul ședinței, se spune că primarul Mioveniului, Ion Georgescu a spus că este dispus să își depună demisia dacă problema nu se va rezolva.

 

La ședință au fost prezenți prefectul Emanuel Soare, Sorina Honțaru, director DSP Argeș și epidemiologul Adrian Stoica din cadrul DSP Argeș.

Cea mai mare teamă planează asupra siguranței personalului medical. S-a luat decizia ca în perioada următoare să fie făcută:

– analiza tuturor elementelor expuse, care privesc siguranța cadrelor medicale

– pregătirea clădirii vechi în vederea funcționarii ca secție de infecțioase pentru tratarea pacienților cu covid

– aprovizionarea cât mai urgentă cu echipament de protecție pentru cadrele medicale.

În cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a luat hotărârea ca Spitalul Mioveni să fie destinat pacienților cu COVID-19. Astfel toți cei confirmați cu coronavirus vor fi transportați la Mioveni, Spitalul Județean de Urgență Pitești fiind de acum înainte spital non-Covid-19.

Spitalul Mioveni destinat pacienților cu COVID-19! Pentru a asigura personalul medical necesar, la Mioveni vor fi transferați medici și asistente medicale de la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, Spitalul Municipal Câmpulung și Spitalul Orășenesc Costești, pe o perioadă de 60 de zile. Decizia i-a nemulțumit pe cei din unitățile municipale care susțin că nu trebuia sacrificate trei unități spitalicești pentru a asigura personal într-una. Mai mult aceștia susțin că modul de lucru va fi greoi, dat fiind faptul că angajații nu se cunosoc între ei, nu își știu modalitatea de lucru și ar putea apărea disfuncționalități din acest motiv.

În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență desfășurat ieri s-au stabilit mai multe măsuri organizatorice care privesc desfășurarea activității spitalicești din județul Argeș în perioada stării de urgență:
-desemnarea Spitalului Orășenesc Mioveni pentru tratarea cazurilor de îmbolnăviri cu virusul COVID-19;
-desemnarea Spitalului Județean de Urgență Pitești care asigură cazurile medicale de urgență pentru tot județul, non-COVID-19;
-desemnarea Spitalului de Pediatrie Pitești ca unitate spitalicească destinată cazurilor pediatrice, dar și pentru cazurile de copii îmbolnăviți cu virusul  COVID-19 .
-preluarea cazurilor de boli infecțioase eruptive pediatrice va fi realizată de compartimentul de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Municipal Câmpulung, inclusiv profilaxia antitetanică și antirabică (adulți și copii).
-în perioada stării de urgență, personalul din structurile de primiri-urgențe ale Spitalului Municipal Curtea de Argeș, Spitalului Municipal Câmpulung și Spitalului Orășenesc Costești va fi delegat pe o perioadă de 60 de zile, cu posibilități de prelungire conform art.43 din Codul Muncii, în funcție de necesități, pentru asigurarea serviciului de urgență din cadrul Spitalului Orășenesc Mioveni.

ISU Argeș a acționat ieri prin montarea de 4 corturi în incinta unităților spitalicești: unul la Spitalul de Pediatrie Pitești, unul la UPU de la Spitalul Județean de Urgență, unul la Spitalul Municipal Curtea de Argeș și unul la Spitalul de Pneumoftiziologie Valea Iașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.