ACCIDENT CU 5 AUTOTURISME PE A2, CIRCULAȚIA DEVIATĂ

ACCIDENT CU 5 AUTOTURISME PE A2, CIRCULAȚIA DEVIATĂ
Accident cu 5 autoturisme pe A2, circulația deviată spre Constanța.
Accident cu 5 autoturisme pe A2, circulația deviată spre Constanța.
Un accident între 5 autoturisme s-a produs, sâmbătă, pe A2, spre Constanța. Circulația e deviată.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că polițiștii rutieri au deviat circulația de pe Autostrada A2 pe sensul către litoral de la kilometrul 160 (Cernavodă) către DN 22C Cernavodă – Medgidia – Murfatlar, în urma unui accident produs în zona localității Valea Dacilor, județul Constanța.
Echipaje de poliție se deplasează la fața locului pentru stabilirea numărului autovehiculelor implicate, al eventualelor victime și cercetarea împrejurărilor producerii coliziunii. Conform ISU, primele informații arată că este vorba despre 5 mașini implicate.
Accidentul de pe A2 s-a produs între 4 autoturisme și un TIR încărcat cu produse alimentare. Au fost implicate 12 adulți și 6 copii. Din fericire, nu există victime, toate persoanele implicate fiind conștiente, cooperante și neîncarcerate. Ele au fost asistate medical la fața locului și o singură persoană a fost dusă la spital, conștientă.
Mai multe mașini au fost implicate, sâmbătă dimineață, într-un accident rutier pe A2, sensul către litoral, iar polițiștii au deviat circulația pe DN 22C. 12 adulți și 6 copii au fost implicați în accident.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:14 - Fată de 15 ani, moartă după ce a căzut de pe bloc, în timp ce încerca să-și facă selfie
- 14:13 - Accident mortal. Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața după ce mașina s-a izbit violent de un copac
- 13:59 - Calcule: cu cât scad salariile din cauza inflației?
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














