BOLOJAN: NU CRED CĂ PUTEM ÎNCHEIA ANUL ACESTA CU UN DEFICIT CARE SĂ FIE SUB 8%

BOLOJAN: NU CRED CĂ PUTEM ÎNCHEIA ANUL ACESTA CU UN DEFICIT CARE SĂ FIE SUB 8%
"Ministerul de Finanțe cu siguranță va comunica în perioada următoare estimările"
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că nu crede că România poate încheia anul 2025 cu un deficit care să fie sub 8%, menționând că efectele pachetelor de măsuri fiscal-bugetare adoptate se vor vedea anul viitor.
'Nu cred că putem încheia anul acesta cu un deficit care să fie sub 8%, dar, neavând datele în momentul de față, Ministerul de Finanțe cu siguranță va comunica în perioada următoare estimările, odată cu rectificarea bugetară care se va face în cursul acestei luni, așa este programată.
Asta pentru că aceste măsuri care au fost luate - unele s-au aplicat de la 1 august, știți foarte bine, încă nu avem decât o lună și nu avem efectele lor, să vedem exact care sunt efectele.
De asemenea, efectele vor fi pe anul viitor, pentru că multe dintre ele își vor arăta într-o măsură mai mare rezultatele în bugetul de anul viitor', a explicat Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, întrebat cât va fi deficitul bugetar la sfârșitul anului după adoptarea celor două pachete de măsuri.
AGERPRES
Citește și:
- 10:06 - Analiză Daniel Udrescu: Motive de îngrijorare contabilă - Calculele de ajustare „Pre-IAS 29”?
- 09:15 - Proiect inovativ pentru redresarea pieței imobiliare
- 11:19 - Nazare: România îşi menţine obiectivul de a atinge în 2026 un deficit de 6,2%
- 14:20 - Credite bancare cu acte false: Pagubă uriașă de 2,8 milioane de lei și 12 inculpați trimiși în fața instanței
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














