Video-Zece braconieri urmăriți de jandarmi, după ce au fost pescuit ilegal!

Video-Zece braconieri urmăriți de jandarmi, după ce au fost pescuit ilegal!
Au fugit cu mașinile de oamenii legii
În timp ce patrulau în zona unui lac din comuna Vedea, jandarmii argeșeni au văzut mai multe mașini parcate și pescari care prindeau pește ilegal, folosind plase sau halău. Când i-au observat pe oamenii legii, bărbații au fugit. Cei zece braconieri urmăriți de jandarmi, au fost prinși în cele din urmă, pe numele lor fiind întocmite dosare penale.
O patrulă de jandarmerie care se afla în misiune de patrulare pe raza comunei Vedea, au depistat mai multe persoane care pescuiau ilegal.La vederea echipajului aceștia s-au urcat în mașini și au părăsit zona în grabă, fapt pentru care jandarmii i-au urmărit pe o distanță de aproximativ patru kilometri. Oamenii legii au reușit să oprească una dintre mașini în care se aflau doi bărbați. În mașina lor au fost găsiți mai mulți pești și plase de tip halău.Celelalte persoane au fost găsite în scurt timp în comuna Vedea, fiind vorba de alți 8 bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 62 ani, unul cu domiciliul în București, iar ceilalți nouă cu domiciliul în comuna Vedea, satul Izvoru.https://youtu.be/LBE3qIobj24Pe numele bărbaților au fost întocmite actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”pescuit cu alte unelte sau scule neautorizate.” în conformitate cu art. 64, lit. L din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, două unelte tip halău au fost ridicate în vederea confiscării, iar întreaga cantitate de pește a fost redată mediului natural.
Documentele întocmite cu această ocazie au fost predate organelor de poliție în vederea continuării cercetărilor.Totodată, cele 10 persoane au fost sancționate în conformitate cu prevederile Ordonanțelor Militare cu amenzi în valoare totală 14.000 lei.
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











