Update! Accident mortal la Băiculești. Grupul de motocicliști, sub influența alcoolului

motocicliști - accident
Update: Tânărul mort în accident nu avea permis corespunzător vehiculului pe care s-a urcat!
Noi informații în urma accidentului mortal de la Băiculești, de sâmbătă, 25 mai, în care victimă a fost un motociclist de 34 de ani din comuna Floreşti - județul Prahova. Acesta făcea parte dintr-un grup de patru motocicliști care se deplasau pe DJ 704 F, pe raza comunei Băiculești. Polițiștii au stabilit că trei dintre aceștia erau sub influența alcoolului.
Urmează să se stabilească dacă motociclistul decedat era și el sub influența băuturilor alcoolice. Probele prelevate în urma necropsiei vor stabili exact alcoolemia. Cei patru motocicliști erau cazați la un camping de la Curtea de Argeș, în zona dealului Momaia. Grupul era format din doi bărbați din Prahova, unul din București și un cetățean german.De la Curtea de Argeș, aceștia s-au deplasat spre comuna Băiculești. Victima circula cu un motor Enduro . Accidentul s-a produs pe raza localității Băiculești, în satul Aluniș, pe un drum acoperit cu pietriş. Din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum motociclistul a a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat de 44 de ani, din Curtea de Argeş.Mai multe echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului. Şoferul de pe autoutilitară a fost testat cu etilotestul, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase alcool. Informații despre accident află și de aici: https://realitateadearges.net/motociclist-decedat-intr-un-accident-la-baiculesti/.
Sub influența alcoolului și cu motocicleta neînmatriculată
Au fost testați cu etilotestul și ceilalți trei motocicliști din grup, iar rezultatul a fost pozitiv la toți dintre ei. Unul avea peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele celui în cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Ceilalți doi motocicliști aveau o concentrație alcoolică sub această valoare. Au fost sancționați contravențional și s-au ales cu suspendarea permisului auto pentru o perioadă de 90 de zile.De asemenea, doi motocicliști aveau probleme și cu motocicletele. Polițiștii au deschis dosar penal și pentru punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat. De altfel, motocicleta condusă de bărbatul decedat era înmatriculată.Foto: Stan Eugen.
Citește și:
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News










