Tradiții din Argeș, Harghita și alte colțuri ale țării, aduse în Râmnic

Tradiții din Argeș, Harghita și alte colțuri ale țării, aduse în Râmnic
Sâmbătă s- a deschis oficial Târgul Meșterilor Populari
Sâmbătă s- a deschis oficial Târgul Meșterilor Populari ai Romaniei care se va desfășura timp de două zile în Parcului Zăvoi.
Au fost prezenți Vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Andra Bică și primarul Râmnicului, Mircia Gutău.
Aneta Bucur și Alexandra Safta din Argeș sunt două dintre româncele care au ales să pastreze tradițiile și și- au prezentat astăzi creațiile în cadrul târgului.
O îndeletnicire grea dar frumoasă, a declarat Aneta Bucur pentru cititorii REALITATEA.NET, spunând și că a convins- o pe Alexandra să învețe și promoveze această parte specifică tradiției românești.
La cea de-a 24-a ediție a Târgului Meșterilor Populari din România participă peste 80 de meșteșugari din întreaga țară, care își prezintă creațiile din cele mai diverse domenii.
Printre aceștia și celebrul opincar vâlcean Alexandru Ilinca.
Organizatori: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din subordinea Consiliului Județean Vâlcea și Primăria Râmnicu Vâlcea.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:40 - Sfințirea Troiței Spirea Veche în curtea Senatului. Act de reparație morală de sărbătoarea Sfântului Mucenic Ioan Valahul
- 07:58 - Barometru rapid INSOMAR: cum văd românii securitatea, stabilitatea politică și leadershipul, înaintea Summitului B9
- 21:25 - Noul Guvern de la Budapesta verifică banii trimiși maghiarilor din România! Se anunță audituri și anchete
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














