Subcomisarul Mădălin Zamfir a obţinut noua funcţie în urma concursului organizat la sediul IPJ Argeş, examen la care a obţinut nota 8,64. Au fost înscrişi doi candidaţi, însă la concurs s-a prezentat doar Mădălin Zamfir. El va coordona structura responsabilă cu gestionarea şi raportarea evenimentelor.Mădălin Zamfir a absolvit Academia de Poliţie Alexandru ioan Cuza în anul 2009. În perioada 2009-2012, a fost ofiţer specialist la Compartimentul Expertize din cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Dolj. Din 2012, pînă în 2014 a lucrat la ofiţer coordonator al Formaţiunii de Ordine Publică din cadrul Poliţiei oraşului Costeşti. În 2014 a devenit ofiţer de relaţii cu presa la IPJ Argeş.Subcomisarul Mădălin Zamfir va continua ca purtător de cuvânt al Inspectoratului alături de agentul şef Florin Popa, până când i se va găsi un înlocuitor pe funcție.Veste bună a primit și cel de-al doilea purtător de cuvant de la IPJ Argeş. Agentul şef Florin Popa a fost avansat în grad, înainte de termen, cu prilejul Zilei Naţionale a României.