Spitalul Judeţean Argeș a fost dotat cu un aparat de 30.000 de euro

Spitalul Județean videobronhoscop
Începând cu luna iulie a acestui an, Spitalul Județean de Urgență Pitești dispune de un videobronhoscop performant. Este singurul de acest tip din județul Argeș.
Aparat nou la Spitalul Județean Argeș! Valoarea acestuia depășește 30.000 euro. A fost achiziționat cu fonduri de la Ministerul Sănătății în proporție de 90%.Videobronhoscopul deservește urgențele medicale și pacienții internați în cadrul Spitalului Județean. Este utilizat și pentru efectuarea de investigații medicale pe bază de trimitere (în sistem de internare de zi) și contra cost în baza unei programări prealabile, se arată într-un comunicat de presă emis de unitatea medicală.

Totodată, în cadrul Cabinetului de Endoscopie Bronșică au fost montate atât un sistem de sterilizare a aparatului, cât și unul de sterilizare a aerului postbronhoscopie, pentru a evita contaminarea.”Având în vedere incidența crescută a cancerului pulmonar în România - cu diagnosticare tardivă și mortalitate crescută - acum avem posibilitatea să realizăm și la nivel local diagnosticarea și stadializarea acestei afecțiuni. Astfel, videobronhoscopul este folosit pentru evaluarea cauzelor hemoptiziilor, identificarea cauzelor pneumopatiilor interstițiale difuze cu ajutorul lavajului bronhiolo-alveolar, identificarea cauzelor de tuse cronică, precum și recoltarea în cursul bronhoscopiei de aspirate bronșice pentru diagnostic bacteriologic” – a declarat dr. Mihaela Goilan, medic primar pneumolog în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești.
Citește și:
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











