Situație critică pentru Mircea Lucescu: medicii au descoperit AVC-uri și trombembolism pulmonar

Mircea Lucescu
Medicii de la Spitalul Universitar de Urgență București au transmis noi informații despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu, în urma unor investigații medicale efectuate marți.
Potrivit unității medicale, antrenorul a fost supus unei examinări CT detaliate, iar echipa de specialiști a analizat în profunzime evoluția cazului, comunicând concluziile familiei.
„Revenind la informarea publică asupra stării domnului Mircea Lucescu, facem urmatoarele precizări:
pacientul a fost supus astăzi unei investigații CT complexe
medicii care ingrijesc pacientul au analizat in detaliu situatia, informand familia - la examinarea CT s-au evidențiat multiple semne de accidente vasculare ischemice cerebrale și focare de trombembolism pulmonar.
pacientul va rămâne sub supravegherea strictă a echipei pluridisciplinare din SUUB”, au transmis reprezentanții spitalului.
În continuare, Mircea Lucescu rămâne internat sub monitorizare atentă, în grija unei echipe medicale multidisciplinare, având în vedere complexitatea și gravitatea afecțiunilor identificate.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:33 - Apa caldă revine în București după incendiul de la CET Vest: peste 2.300 de blocuri afectate
- 19:32 - Restricții drastice pe Muntele Athos: doar 10 pelerini români acceptați zilnic
- 19:19 - WTA Madrid Open 2026: Irina Begu, eliminată din primul tur! Urmează meciuri grele pentru Cîrstea, Ruse și Cristian
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














