Şi-a uitat banii de operaţie în baia unui restaurant. Suma i-a fost restituită

Şi-a uitat banii de operaţie in baia unui restaurant
Şi-a uitat banii de operaţie, aproximativ 3. 000 lei, în baia unui restaurant de la Popasul Deduleşti, pe DN 7, în comuna Morăreşti. Portofelul a fost găsit de un client, omul de bine restituind bunurile păgubaşei.
Întâmplarea avut loc, marţi, într-un restaurant de la Popasul Deduleşti, pe DN 7, în comuna Morăreşti. O familie, din Constanţa, plecase în concediu, tranzitând DN 7. La Deduleşti au oprit să mănânce. S-au dus la baie să se spele pe mâini. La intrare, au văzut portofelul pe chiuvetă. Înăuntru era o sumă mare de bani.Şi-a uitat banii de operaţie, dar şi-a dat seama! Proprietara portofelului, o piteşteancă pensionară, a avut un şoc când a realizat că nu mai are portofelul. A refăcut traseul amintindu-şi unde a lăsat banii.În timp ce păgubaşa se întorcea la Deduleşti, clientul înmâna portofelul unui echipaj de la Secţia Rurală de Poliţie Drăganu, care se afla în zonă, dirijând traficul. Oamenii legii au văzut că era vorba de 3.000 de lei. Au identificat proprietara şi au luat legătura cu ea să-i înapoieze banii.Păgubaşa nu mai avea vreo speranţă să îşi recupreze banii de operaţie. Când i-a auzit pe poliţişti că i-a fost găsit portofelul a avut o bucurie imensă. Ea a mulţumit din inimă familiei care a dat dovadă de omenie. Le-a mărturisit soţilor constănţeni că nu se aştepta să recupereze suma.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














