Mori de râs! Hoţul a adormit în locuinţa pe care a spart-o

Hotul a adormit in locuinta pe care a spart-o
Poliţiştii argeşeni s-au confruntat, joi, cu un caz ilar. Au fost anunţaţi că a avut loc o spargere. Hoţul a adormit şi a fost găsit de proprietară, în locuinţă.
Hoţul a adormit în locuinţa pe care a spart-o! O femeie din comuna Ciofrângeni, din judeţul Argeş a sunat joi la 112 şi a anunţat că a prins un hoţ în casă. Un echipaj de la Secţia Rurală Tigveni a mers la faţa locului iar când au auzit despre ce este vorba, oamenii legii s-au abţinut cu greu să nu râdă.Tânărul în vârstă de 19 ani, a intrat în imobil, în timpul nopţii, cu intenţia să fure. Fiind beat şi cam obosit, a adormit într-o cameră. A fost găsit dimineaţă de proprietară.În timpul cercetărilor, poliţiştii au stabilit că tânărul, un recidivist cunoscut, a mai dat o spargere în aceeaşi seară. A furat dintr-o maşină lăsată descuiată în faţa unui imobil, un portofel cu acte şi bani.Se vede treaba că hoţul a fost urmărit de ghinion! Când s-a uitat în portofelul sustras, a găsit "fabuloasa" sumă de 1 leu. Atunci a hotărât că trebuie să mai dea o lovitură.Din nefericire, nici a doua oară nu a avut mai mult noroc, fiind răpus de somn înainte să îşi ducă planul la sfârşit. În octombrie anul trecut tânărul a mai spart o locuinţă din comuna amintită, de unde a sustras bunuri.După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Citește și:
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News

_4f88515c25_a3b9209761.webp)









