Încăierare cu 8 răniţi, la Stoeneşti! Mascaţii păzesc zona!

Încăierare cu 8 răniți, la Stoenesti
Duminică, situaţie scăpată de sub control, în comuna Stoneşti. A avut loc o încăierare cu 8 răniţi, care au ajuns la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel. Două familii rivale s-au bătut. Totul, din răzbunare!
Scandal de proporţii în satul Valea Bădenilor, cunoscut pentru conflictele dese din comunitatea de rromi. Încăierare cu 8 răniţi, după ce membrii unei familii au vrut să se răzbune! Aceştia au intrat într-o gospodărie unde se aflau mama, tatăl şi cei doi fii, atacându-i. A urmat o bătaie mai ceva ca-n filme.Atacatorii erau supăraţi că cei vizaţi au depus mărturie într-un dosar penal împotriva unui cumnat de-al lor. Ca să-i facă să-şi ţină gura, au aplicat legea pumnului. Nu s-au lăsat mai prejos nici băieţii şi părinţii lor. Au dat şi ei, cu ce au nimerit, ca să se apere.Ca urmare a bătăii generale, 8 persoane rănite, au fost transportate la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel. Acolo, cearta dintre familiile rivale a continuat. Din cei opt, un bărbat era rănit grav, având o fractură la antebraţ. Acesta a rămas internat, ceilalaţi putând pleca acasă.Echipaje de la Poliţia Municipiului Câmpulung, mascaţi de la Serviciul de Acţiuni Speciale şi jandarmi au mers la Stoeneşti, împânzind satul Valea Bădenilor. Oamenii legii stau cu ochii pe localnici pentru a preveni reizbucnirea scandalului care mocneşte.Nu este pentru prima dată când rromii îşi fac dreptate singuri. În anul 2016, la Valea Bădenilor a avut loc un triplu asasinat. Trei bărbaţi, tată şi doi fii au intrat şi au ucis cu sânge rece pe concubina, unuia dintre băieţi, tatăl şi bunicul fetei. Principalul suspect s-a sinucis în închisoare după ce fusese condamnat pe viaţă. Fratele şi tatăl lui a fost achitaţi în primă instanţă, fiind condamnaţi la apel.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










