În Argeș, aproape jumătate din vehiculele verificate în trafic de RAR sunt neconforme

RAR
În județul Argeș, Registrul Auto Român a verificat, în prima jumătate a anului 2019, din punct de vedere tehnic în trafic peste 1.300 de vehicule.
În urma controalelor s-a constatat că aproape jumătate dintre acestea (47,80%) erau neconforme. De asemenea, 36 de mașini prezentau pericol iminent de accidente, informează RAR.Din mașinile verificate, în Argeș, 1,62% prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat).În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în prima jumătate a anului 2019 au fost aplicate 450 de amenzi contravenționale, au fost retrase 408 de certificate de înmatriculare și reținut un permis de conducere.„Rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni”, mai informează Registrul Auto Român.La nivel national, Registrul Auto Român a verificat, în prima jumătate a anului 2019, din punct de vedere tehnic în trafic, 33.508 vehicule. Peste 1700 de vehicule verificate prezentau pericol iminent de accidente.Cele mai multe probleme au fost descoperite la instalația electrică de iluminare și semnalizare, sistemul de reducere a emisiilor poluante, punți, jante, anvelope și suspensie, vizibilitate precum și la sistemele de frânare și direcție.Foto: descriptiv.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News










