Impact frontal între două autoturisme, la Băiculești. Tată și fiică, răniți

Impact frontal între două autoturisme, la Băiculești. Tată șii fiică, răniți
Unul dintre șoferi era sub influența alcoolului
Un accident rutier a avut loc, duminică, pe DN 7C, pe raza localității Băiculești. Un bărbat a fost rănit ușor fiind transportat la spital, iar fiica sa, în vârstă de aproape 7 ani, a suferit un atac de panică.
Impact frontal între două mașini, la Băiculești. În urma impactului, autoturismele au părăsit partea carosabilă, una dintre ele oprindu-se în șanț.Conform anchetatorilor, un bărbat de 30 de ani, din Ploiesti, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza localității Băiculesti, din direcția Curtea de Argeș către Pitești, a intrat în coliziune cu un autoturism condus, din sens opus, de către un bărbat de 31 de ani, din Argeș.În urma accidentului, șoferul celui de-al doilea autoturism a fost transportat la spital. A fost diagnosticat preliminar cu traumatism la nivelul bazinului. Alături de acesta a fost transportată la spital și fiica sa, în vârstă de aproximativ 7 ani, care suferise un atac de panică.În urma verificărilor efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș s-a stabilit că șoferul primului autoturism, din Ploiești, se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie sub limita de 0,40 mg/l.Polițiștii au asigurat fluidizarea traficului, care s-a desfășurat alternativ, pe o bandă si efectuează cercetari pentru stabilirea tuturor împrejurarilor în care a avut loc evenimentul.
Citește și:
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











